Ce frumos e cand avem convigeri puternice, usor explicabile, despre lucruri clare si simplu de inteles de catre oricine! Din pacate, viata nu prea ne permite asta. Daca avem un dram de inteligenta, incep sa se sesizam ca realitatea e complexa (si are multe aspecte, veti zice, pentru a nu lasa cliseul neterminat).
Ne place sa simplificam. Ne place sa gasim raspunsuri rapide si facile la intrebari dificile. Dar asta denota doar superficialitate; sau poate dorinta de acceptare, de integrare in grupul social, de a fi in rand cu filosofiii de carciuma.
Imi cer scuze, dragi prieteni! Imi cer scuze ca nu pot sa fiu mai categoric. Ca nu pot sa va dau raspunsurile pe care le doriti. Imi cer scuze ca sunt ezitant si pampalau. Imi pare rau ca va dezamgesc zi de zi. Si mie mi-este greu; poate chiar mai greu decat voua.
Le cer scuze amicilor din politica ca nu pot fi mai transant, ca nu ma extaziez in fata diferentelor fundamentale intre doctrina de stanga si cea de dreapta, a modului exceptional in care acestea sunt puse in practica de partidele de Romania, ca si beneficiile enorme pe care ideologiile aplicate ad-literam le-au adus milioanelor de oameni din toata lumea care acum ne zambesc dintre morminte.
Ii rog si pe prietenii mei informaticieni sa ma ierte ca nu am urmat traseul lui Bill Gates, ca nu lucrez 12 ore pe zi la o multinationala si ca nu iluminez mintile tinerelor generatii ca profesor la vreo renumita universitate romaneasca; ii asigur ca au tot sprijinul si compasiunea mea in drumul lor spre succes.
Mi-as dori ca parintii, rudele, fostii colegi si profesori, prietenii si admiratorii, care imi vor binele si m-au sfatuit de atatea ori sa urmez calea cea dreapta, reteta lor de succes, sa nu se supere prea tare daca nu am facut-o. Sunt convins ca nimic nu e mai exuberant si plin de satisfactii decat scufundarea in normalitate.
Le cer iertate si dragelor mele pe care le-am dezamagit. N-am reusit sa fiu nici o bombonica sentimentala, nici un barbat serios si familist, nici macar un monstrulet rational si detasat. Imi pare rau ca nu am reusit sa ma schimb in felul in care ati fi vrut voi, prin simpla mea intuitie evident, pentru a nu va crea mustrari de constiinta. E trist ca lipsa mea de spontaneitate si non-conformismul meu se suprapun la intervale gresite peste dorintele voastre, reusind sa va enerveze.
Stiu ca nu va plac nuantele de gri. Stiu ca nu sunt cool. Stiu ca extremele atrag, ca pendularea intre alb si negru e mult mai incitanta. Cultura noastra moderna este atrasa de elementele care sar din grafic.
Evolutionismul zice ca adaptarea (echilibrul) e esentiala pentru supravietuire, e cheia succesului (adica a perpetuarii genelor, ca pe insensibila natura doar asta o intereseaza). Dar chiar si in salbaticie, la nivel individual, oricine incertitudine este pedepsita – cu moartea.
In final, as vrea sa-mi cer scuze si fata de cei care vor spune ca si acest text nu e decat o noua dovada de aroganta din partea mea, de ego nestavilit. Ar fi fain sa fie doar asta. Ar fi mult mai simplu…