Un economist strain spunea, la inceputul anilor ’90, ca doar dupa ce venitul pe cap de locuitor al romanilor va trece de 10.000$ democratia se va instaura cu adevarat in tara noastra. Iata ca azi ne apropiem de aceasta valoare, dupa o lunga si zbuciumata tranzitie, in care majoritatea populatiei nu mai intelege conceptul de democratie, ajungand sa-l asocieze cu saracia, coruptia si haosul post-revolutionar. Singura consolare este faptul ca am reusit sa mimam suficient de bine statul de drept si economia de piata pentru a fi primiti in clubul european. Mai ramane doar sa apara fondul pentru a umple formele imprumutate de la vecinii nostri din apus.
Pentru toti cei care au activat in ONG-uri si partide, lipsa de interes a romanului de rand pentru chestiuni civice este deja un truism. Multi blameaza mentalitatea noastra, aducand argumente diverse, de la spiritul mioritic, sangele latin si localizarea balcanica pana la reminiscentele fanariote, influentele ortodoxe si traumele comunismului. Dar sa fie oare doar aceste cauze istorice singurele responsabile pentru specificul nostru comportamental? Dupa parerea mea exista si un motiv generic: saracia, lipsa de resurse, care nu este doar o stare conjuncturala ci o traditie istorica; generatiile de sacrificiu se succed in tara noastra inca de la aparitia conceptului de “Romania”.
Democratia, drepturile omului, libertatile fundamentale si activismul civic au aparut si s-au dezvoltat spectaculos in asa-numitele “societati ale abundentei”, unde economia este dezvoltata, nivelul de trai ridicat si preocuparea omului de rand nu mai consta in procurarea mijloacelor minimale de subzistenta ci gasirea ultimelor metode de distractie, iar pentru o minoritate conteaza si depasirea conditiei umane actuale, respectiv progresul social. In ultimii ani putem asista la transferul rolului de societate-model dinspre Statele Unite spre Uniunea Europeana; discrepantele sociale fiind foarte mari in America, UE a preluat rolul de soft-super-power, oferind azi cea mai democratica alternativa de organizare sociala de pe planeta.
In Romania, lipsa banilor si goana dupa asigurarea minimului necesar pentru trai se simte inca din plin. Tinerii, care ar trebui sa fie cei mai implicati in sectorul activismului social si politic, sunt un grup destul de pauper, iar sprijinul din partea parintilor este insuficient si in niciun caz nu ar fi directionat pentru sustinerea unor asemenea cauze. Daca in Statele Unite, milioane de voluntari se inroleaza de bunavoie pentru a sprijini (gratuit) candidatura lui Obama, in Romania partidele si organizatiile non-guvernamentale sunt puse in situatia de a plati persoane pentru actiuni banale, cum ar fi distrbuirea unor fluturasi, lipirea afiselor sau sondajele de opinie.
Acuzele aduse tinerei generatii de azi de catre grupuri sociale mai inaintate in varsta sunt in mare masura nejustificate. “Seniorii” critica lipsa de activitate in domenii in care ei nu au activat niciodata si pe care uneori nici nu le inteleg; pe de alta parte, exemplul personal lipseste cu desavarsire – spre deosebire de vestul Europei sau SUA, unde poti fi activist la orice varsta si faptul ca iti sustii in strada convingerile chiar distribuind niste pamflete nu este “o rusine”. Sa nu uitam faptul ca tinerii de azi sunt generatia cu cea mai multa scoala din intreaga istorie a Romaniei si totusi multi dintre ei au slujbe sau devin antreprenori inca de pe bancile facultatii, ceea ce era de neimaginat cu cateva decenii in urma.
Ancorarea rapida la sistemul economic aduce cu sine o maturizare si un plus de pragmatism pentru acesti tineri, pe care parintii si bunicii lor, scosi cu forta de partid la cules de cartofi, nu aveau cum sa le obtina in acele vremuri glorioase. Lipsa de interes pentru un sistem politic perceput ca fiind corupt este acutizata de sfaturile oamenilor de bine, multi dintre ei implicati tocmai in mentinerea actualului status-quo. Pe de alta parte, societatea civila nu are inca suficienta forta si rezultate notabile pentru a reprezenta o alternativa reala.
Implicarea tinerilor este minima si interesul lor este aproape exclusiv financiar. De ce n-ar fi banul cel mai bun element motivator pentru ei cand este din plin pentru parintii si bunicii lor? Ar fi o ipocrizie sa li se ceara altceva. Este greu de prezis cand si daca societatea noastra va deveni mai morala. Cresterea standardului de viata va aduce cu certitudine si o desteptare a constiintei civice in randurile unora. Ramane de vazut daca acestia pot forma o masa critica suficient de puternica incat sa genereze o schimbare de mentalitate, in cascada, la nivelul intregii societati. Alternativa este o societate de tip “ferengi”, pe care nimeni nu si-o doreste dar toti lucreaza din plin pentru a o construi…
