Despre bucuria de a dărui

Ce motive ar avea un egocentric ca mine să facă daruri? Se presupune că persoanele altruiste sunt cele predispuse spre aşa ceva, nu? Îmi pare rău să vă dezamăgesc iar, dar nu sunt de acord. De fapt, cred că putem face o paralelă foarte bună cu moralitatea religioasă.

Unii creştini fac mare caz de moralitatea lor. Dar sunt ei cu adevărat morali? Poţi să faci alegeri morale reale când există beneficii (raiul) şi pedepse (iadul), ca consecinţe ale deciziei tale? Nu, nu are nicio valoare decizia ta! O persoană nereligioasă poate în schimb să fie morală, pentru că decizia îi aparţine în totalitate, o ia din convingere, fără a aştepta cadouri şi fără teama de repercusiuni în viaţa de apoi.

În cazul darurilor, problema se pune cam la fel. Cadoul tău are valoare când este total necondiţionat! Eşti o persoană bună şi vei obţine o apreciere sinceră de la cel căruia îi dăruieşti atunci când nu aştepţi nimic în schimb, când nu faci asta din interes, când nu cauţi laudele celorlalţi, când nu îţi expui cu ostentaţie fapta în public, când nu ceri nimic sub nicio formă şi păstrezi discreţia şi simplitatea gestului tău.

Este frumos să dăruieşti! Îţi oferă probabil una din cele mai mari satisfacţii pe care le poţi avea ca om. Momentul în care vezi bucuria sinceră din ochii celui căruia i-ai dăruit e suficient pentru a te face să te simţi împlinit şi e greu să substitui cu altceva această senzaţie. Valoarea în bani a cadoului nu este relevantă, ba uneori e chiar mai mica satisfacţia, atât pentru tine cât şi pentru receptor, când oferi ceva scump şi stereotipic; în plus, vor exista suspiciuni despre un posibil interes meschin în acest caz.

Este frumos şi să primeşti! Nu trebuie să te simţi vinovat când ţi se oferă ceva, dacă eşti convins de intenţiile sincere ale celui care-ţi dăruieşte. Nu-ţi pune problema dacă meriţi acel dar; deciziile celuilalt sunt oricum subiective şi-l vei face fericit primindu-l. Nu trebuie să te simţi dator să răspunzi în acelaşi fel, mai ales dacă nu-ţi permite situaţia financiară. Dăruieşte din inimă, nu din obligaţie! Dar nu uita să-ţi calculezi şi costurile; nu se va simţi bine celălalt ştiind că tu ai făcut un sacrificu pentru a face acel cadou.

Darurile pot fi de multe feluri: un cactus, o carte, o excursie la Viena… Sunt cu atât mai valoroase cu cât sunt mai deosebite, mai neaşteptate şi mai potrivite pentru relaţia dintre cei doi. Darul poate fi mic şi simbolic, sau mare şi costisitor. Un cadou frumos poate fi o experienţă petrecută împreună – chiar mai apreciat decât un obiect! Iar zilele când se presupune că ar trebui să faci cadouri nu sunt neapărat cele mai potrivite pentru a le face – lipseşte surpriza.

Nu dărui cuiva care nu merită sau nu ştie să accepte şi nu primi daruri de la cineva care vrea sa te manipuleze! Gândeşte-te la efectul pe care gestul tău îl va avea asupra celuilalt şi la momentul în care se întâmplă. Dar rămân destui oameni cu care poţi trăi această experienţă minunată. Încearcă şi tu!