Distrugerea creatoare: mitul geamului spart

Stim ca multi nu inteleg principiile de baza ale economiei. Daca le-ar fi inteles, nu ar fi falimentat jumatate din economia nationala dupa 1990 si nu ar fi pierdut milioane de oameni bani din scheme dubioase. Dar mai trist e ca unii ziaristi, politicieni si asa-zisi analisti nu le inteleg.

Una din cele mai aberante concepte economice este ideea ca, distrugand ceva, faci un bine economiei deoarece unii vor avea de lucru producand materiale si oferind servicii pentru a repara. Exemplul clasic suna asa: un brutar are un magazin la strada; un copil vine si-i sparge geamul cu o piatra; desi intuitiv stim ca asta e un lucru rau, unii sustin ca e bine pentru ca fabrica de geamuri va vinde un geam nou iar cei care il instaleaza vor avea de lucru. Daca copilul nu ar fi spart geamul, producatorii de geamuri si meseriasii care se ocupa de instalarea lor ar fi avut mai putin de lucru.

V-ati prins singuri unde e eroare de logica? Sa zicem ca geamul costa 100 lei. Brutarul ar fi dorit sa cumpere un costum de suma asta. Dar el este nevoit sa-i cheltuie pe geam. Fabrica de costume si magazinul care le vinde vor avea mai putin de lucru pentru ca el va cheltui banii pe inlocuirea geamului. Aparent, unii pierd si altii castiga, pare sa fie un echilibru. Dar nu este asa. Valoarea totala scade. Distrugand ceva, avutia tuturor este redusa.

Daca copilul nu ar fi spart geamul, brutarul cheltuia cei 100 lei pe costum si avea un geam functional; averea lui crestea, iar producatorii si vanzatorii de costume aveau de lucru. Datorita faptului ca geamul a fost spart, au intr-adevar de lucru producatorii si instalatorii de geamuri, dar se compenseaza cu lipsa unei comenzi noi de costum, iar brutarul iese in pierdere, pentru ca are doar un geam (pe care il avea si inainte) dar nu-si mai poate cumpara un costum. Suma totala a bunurilor din economie e mai mica cu 100 de lei.

Unii spun ca un astfel de incident e bun pentru ca brutarul va fi fortat sa introduca mai repede acei bani in economie, sa nu-i tina nefolositi. E o aberatie. Singurul caz in care banii sunt blocati este atunci cand sunt tinuti efectiv „la saltea”, adica sub forma de cash. Foarte putini bani se afla in aceasta stare. Majoritatea sunt in banci, iar acolo se invart, nu sunt tinuti intr-un seif, se duc pe credite si bonuri de tezaur, deci in investitii private sau de stat.

Extrapoland exemplul, putem intelege mai usor acest mit. Ce se intampla daca brutaria este cuprinsa de un incendiu? Va trebui refacuta integral. Vor avea multi de lucru. Dar banii trebuie sa provina de undeva. Isi va cheltui proprietarul rezervele personale sau va primi bani de la o firma de asigurari. Dar acesti bani puteau fi folositi in alt scop. Valoarea totala a activelor scade! Chiar si PIB-ul scade.

Un exemplu si mai simplu este un cutremur: sute de cladiri sunt distruse; nimeni nu mai poate pretinde in acest caz ca e un eveniment binevenit; evident ca si aici unii vor avea de lucru pentru reparatii si constructii, dar in mod evident s-a pierdut mult din avutia nationala.

Razboiul este un caz interesant. Exista niste diletanti care considera ca un razboi este bun pentru economie. Dar cu ce e diferit un razboi fata de un geam spart, un incendiu sau un cutremur, doar ca la o scara mult mai mare? Cand orase intregi sunt distruse, economia scade dramatic. Sa spui ca asta e bine pentru ca „o luam de la zero si multi vor avea de lucru” e o tampenie colosala, e ca si cum ai zice ca ar fi bine sa ne intoarcem in epoca de piatra si sa reluam de acolo activitatea. Evident ca intr-o epoca primitiva nu exista somaj, pentru ca economia este foarte slaba si majoritatea isi asigura cu greu cele necesare traiului, nu mai au timp sa construiasca mare lucru.

Multi pasionati ai „teoriei conspiratiei” sustin si ideea ca razboiul e bun cand tu esti o putere agresiva care face incursiuni in alte tari, fara a suferi distrugeri in propria tara. Se da cel mai des exemplul Statelor Unite. Dar si asta e o prostie. Un razboi costa enorm. Conflictul din Irak a fost mai scump decat toata productia locala de petrol din urmatorii 10 de ani. Intr-adevar, industria are comenzi, se produc numeroase materiale necesare pentru armata si se platesc trupele; somajul scade pe moment.

Dar banii de unde vin? Din neant? Nu, din economie. Din taxe mai mari, din imprumuturi, din deficit. Deci tot cetatenii tarii platesc acest razboi. Iar razboiul nu produce nimic, decat o pierdere uriasa de resurse. Daca acesti bani ar fi fost investiti in economie, ar fi produs mult mai multa bunastare pe termen lung. Dar fiind aruncati in razboi, a scazut pe moment somajul, economia a stagnat iar nota de plata a tot crescut; cand razboiul se termina, tara ramane cu o economie slaba, cu milioane de someri care nu mai pot lucra in armata sau in fabrici de armament si cu datorii uriase. Se sacrifica viitorul copiilor de dragul prezentului in care politicienii au ambitii imperialiste si afaceristii din complexul militar-industrial au interese financiare.

Ideea ca cel de-al doilea razboi mondial ar fi fost benefic pentru refacerea economiei americane dupa Marea Criza e falsa. Economia are nevoie de un mediu favorabil, nu de comenzi de stat pentru armata si nici de tari distruse care nu mai pot fi piete de desfacere. Costul total al razboaielor din Irak si Afganistan se apropie de 1000 miliarde dolari; daca acesti bani erau lasati in economie, criza financiara care a inceput in 2008 in SUA avea o cu totul alta evolutie. Din razboi castiga cativa smecheri, proprietari ai anumitor industrii, care platesc politicienii si manipuleaza opinia publica. Asta e valabil pentru orice epoca si orice tara. Tarile care n-au avut parte de razboaie de foarte mult timp – cum sunt Elvetia si Suedia, pacifiste de vreo doua sute de ani – sunt societati prospere si avansate.

Este interesant ca acest tip de mituri nu au o anumita culoare ideologica. Amicii mei de dreapta sustin ideea eronata ca razboiul ar fi bun pentru economie – desi sunt impotriva unui stat atotputernic, se pare ca uita asta cand e vorba de comenzile militare. Amicii mei de stanga sustin ideea gresita ca distrugand ceva creezi artificial locuri de munca; daca faci din eliminarea somajului un scop in sine, ajungi sa inventezi ocupatii finantate de stat care nu aduc nicio contributie reala economiei si sa sprijini „distrugerea creatoare” care per ansamblu face rau tuturor, scazand avutia unei natiuni si aducand si mai mult somaj pe termen lung.