Fizicianul Niels Bohr, parintele bombei atomice, spunea ca „un expert este o persoana care a facut toate greselile posibile intr-un domeniu foarte ingust”. Nu trebuie sa devenim experti in toate domeniile, dar cu siguranta nu ne putem perfectiona daca nu gresim.
Dar suntem educati aiurea. Cand suntem mici, parintii ne cearta daca gresim. Unii mai traditionalisti ne si bat. Rareori ne explica de ce am gresit si cum puteam sa ne descurcam mai bine. La scoala e aceeasi poveste: daca gresim primim note mici si suntem mustrati. Cand am fost elevi scopul nostru era evitarea greselilor, nu invatatul in sine. Am prin smecheriile, am inteles cum functioneaza sistemul si cum il putem exploata in avantajul nostru, luand note bune fara sa invatam.
Frica de a gresi ne-a deformat perceptia despre cunoastere si ne-a distrus creativitatea. Am fost apostrofati daca puneam prea multe intrebari, pentru ca asta arata ca nu stim prea multe. Ni s-a spus sa nu mai venim cu idei, pentru ca tot ce se putea descoperi a fost deja decoperit de altii, cu mult inaintea noastra. Solutiile noastre erau respinse din start, pentru ca nu erau optime, chiar daca erau originale. Nu ne-a explicat nimeni de ce trebuie sa invatam anumite lucruri, intr-un fel anume; era doar o obligatie.
Ne-au aratat o lista cu personalitati si ne-au zis ca nu vom ajunge niciodata la inaltimea lor, ca trebuie sa ne multumim sa intelegem cat de mult putem din ce au facut ei in trecut. Ne-au retezat aripile, pentru ca profesorii erau niste ignoranti, frustrati de propriul insucces, incapabili sa conceapa ca un invatacel al lor ar putea sa-i depaseasca. Ne-au taiat elanul, pentru ca ideile noi sunt radicale, contesta vechea ordine, schimba structuri si mentalitati, sunt incomode pentru niste birocrati lipiti de scaune.
Au facut tot ce le-a stat in putinta sa ne demotiveze si sa ne distruga spiritul creator, dorind sa faca din noi niste robotei tristi si docili, niste umile piese intr-un angrenaj social. In mare masura au reusit. Au continuat procesul si-n facultate, cu specializari inguste si pur teoretice, fara vreo aplicare in practica. Am ajuns sa ne cautam un job si am realizat brusc ca nu stim de fapt nimic, ca suntem blazati si incapabili sa gasim solutii la problemele din lumea reala.
Ne-am suparat pe angajatorii care ne spuneau in fata ca nu-i intereseaza diplomele noastre si vor sa vada ce proiecte am facut si ce experienta avem. Ne-am suparat pe ei degeaba, pentru ca stiam in sinea noastra ca au dreptate. Unii dintre noi s-au resemnat, alegand slujbe sigure la stat si mari companii, unde cerintele sunt simple si clare, chiar si un robotel produs de sistemul romanesc se poate integra cu usurinta sperand sa ramana acolo pana la sfarsitului scenariului scris pentru el de altii, ajungand la final un pensionar inveninat care injura guvernul pentru ajutoarele sociale insuficiente si priveste cu ura nenorocitii care au avut tupeul sa se imbogateasca in timp ce el isi traia viata in asteptare.
Dar nu toti suntem asa. Pentru unii dintre noi mai exista speranta. Si lor vreau sa le vorbesc. Lor le spun sa nu le mai fie teama! Frica e singurul inaimic real si e irationala. Nu avem ce sa patim daca indraznim sa traim. Toate obstacolele sunt doar in mintea noastra.
E foarte bine sa gresim, dar intotdeauna cand o facem sa invatam din asta. Diferenta intre un om inteligent si unul prost este ca primul invata din greseli, iar al doilea le tot repeta. Dar toti facem greseli. Nu avem cum sa le evitam si nici nu ar trebui sa incercam prea mult sa o facem.
Evident, exista greseli colosale, care ne pot distruge intreaga viata. Dar suntem fiinte rationale. Stim sa facem distinctia intre o greseala idioata si una marunta. Stim ca e diferenta mare intre a conduce beat cu viteza si a ne abtine de la a propune o idee cuiva doar din teama de nu fi refuzati. Prima a lipsa de responsabilitate, a doua e doar o inhibitie nejustificata.
E bine sa gresim cat mai mult, inca de mici. Pentru ca asta inseamna ca suntem activi, ca exploram toate caile, ca incercam sa intelegem ce vrem de la viata. Un banc comunist spunea ca cine nu munceste nu greseste si deci merita promovat. In multe structuri de stat asta e valabil uneori. Dar cu siguranta rolul de leguma nu ne va face fericiti.
Daca vrem succes, fericire, multumire, implinire sau macar pentru a ne consola ca am incercat, trebuie sa incepem sa gresim, sa tragem concluzii si mergem mai departe cu fruntea sus, cu obiective clare, cu un zambet si cu siguranta ca suntem puternici si depinde numai de tine sa obtinem ceea ce dorim.