Ce este libertatea? Iată o întrebare pe care oamenii şi-o pun de mii de ani, care stă la baza filosofiei şi politicii. Suntem oare azi mai aproape de un răspuns decât eram în agora grecească?
La câteva luni după revoluţia din decembrie 1989, pe un cămin studenţesc al politehniştilor din Cluj stătea scris, cu litere uriaşe: „Libertate = Salam”. Înscripţia era sus, deasupra ultimului etaj şi a fost ştearsă doar după câţiva ani. Deşi eram copil, imaginea mi-a rămas vie în memorie, iar azi ma întreb care erau de fapt semnificaţiile ei profunde.
De ce au ieşit românii în stradă în acea iarnă fatidică? Lăsând la o parte influenţele externe care au stimulat mişcarea populară, ce motive reale aveau oamenii să-i dispreţuiască pe comunişti, în frunte cu familia Ceauşescu? Să fie oare vorba de convingeri doctrinare incompatbilie, de solidaritate cu intelectualii disidenţi, de o atitudine civică a cetăţenilor bazată pe elemente de filosofie politcă, de dorinţa lor de a avea mai multe drepturi individuale?
Din păcate, nu cred că vreunul din acestea au stat la baza revoltei populare. Probabil că erau câţiva lideri revoluţionari care se identificau cu aceste deziderate, dar marea masă a populaţiei avea o problemă cât se poate de simplă, aflată la baza piramidei lui Maslow: foamea. De altfel, actuala nostalgie faţă de regimul comunist, pe care jumătate din populaţia ţării o are, se explică astfel foarte uşor. Ei îşi amintesc „vremurile bune”, adică deceniile 7 şi 8 ale secolului trecut, când magazinele erau pline de alimente, salariile erau decente şi orice proletar îşi permitea un concediu de două săptămâni pe litoral, cu cazare în hotelurile socialiste nou construite.
România nu a avut mişcări anti-comuniste după lichidarea partizanilor după război, spre deosebire de Ungaria, Cehia şi Polonia. Nu avea cum să aibă, numărul celor motivaţi de idealuri abstracte era mult prea mic, iar muncitorimea o ducea mai bine decât în perioada interbelică. Nemulţumirile reale au apărut abia în deceniul 9 al secolului 20, după ce Nicolae Ceauşescu a început să pună în practică ideea aberantă de a plăti toate datoriile ţării sacrificând consumul intern, iar magazinele erau goale şi cetăţenii nu-şi mai puteau procura nici măcar alimentele de bază.
La revoluţie, deşi ştiau foarte bine că au ieşit în stradă din raţiuni economice, oamenii au preluat repede retorica oficială. Era, în fond, mult mai onorabil să spui că lupţi pentru libertate şi democraţie, nu pentru lapte, ouă şi făină. Câţiva ani mai târziu însa, sondajele de opinie confirmau faptul că populaţia făcea o gravă confuzie între democraţie şi situaţia economică. Când nivelul de trai s-a deteriorrat, după închiderea multor fabrici comuniste nerentabile, oamenii au ajuns la concluzia că democraţia nu este bună, pentru că nu le oferă suficientă carne şi nici nu le plăteşte întreţinerea la bloc.
Nu ştiu cine a scris sloganul acela pe căminul politehnicii. Nu ştiu daca l-a scris ca o glumă sau chiar credea în el. Cred însă că sintagma este definitorie pentru atitudinea românilor din ultimele decenii. Chiar şi după mai bine de 20 de ani de la schimbarea de sistem, concetăţenii noştri visează încă la un regim autoritar (versurile „Cum nu vii tu, Ţepeş doamne” au devenit deja un clişeu) şi sunt dispuşi să-şi sacrifice toate drepturile obţinute, prin tribut de sânge, pentru câteva grame de pâine în plus şi pentru iluzia că nu există corupţie, pe care numai o dictatură le-ar putea-o oferi.
S-a tot vorbit despre lipsa de cultură civică a românilor. Dar nu cred că aceasta e singura problemă. În definitiv, ore de educaţie civică se fac şi la şcoală. În opinia mea, românii abordează foarte superficial politica, ignoră întrebările fundamentale derivate din filosofie şi acceptă cu prea mare uşurinţă răspunsuri simple şi convenabile, chiar şi neverosimile, oferite de demagogi. Nu suntem foarte diferiţi de alte popoare în această privinţă, în schimb alte state au o tradiţie democratică mult mai veche, iar cetăţenii lor au învăţat în timp (cu mari sacrificii) că drepturile omului şi libertăţile individului nu sunt doar vorbe în vânt, ci principii extrem de importante care afectează fundamental viaţa fiecăruia.
Dacă românii doresc salam, vor primi salam! Iar când nu va fi suficient salam, vor primi circ în locul lui. Însă nu vom putea progresa ca naţiune până nu vom dori mai mult, până nu vom înţelege, măcar la un nivel rudimentar, ce înseamnă libertatea şi democraţia, ce rost au ele şi cât de uşor pot fi pierdute. Până atunci, în închisorile patriei, deţinuţii primesc salam aproape în fiecare zi…