Ideea de a zbura a existat încă din antichitate, însă în acea perioadă nu exista încă o diferenţiere clară între atmosferă şi spaţiul cosmic. Abia în perioada Renaşterii s-au făcut primele observaţii astronomice folosind telescoape şi s-a conturat o imagine mai clară asupra a ceea ce este de fapt Pământul.
La începutul secolului XX a debutat aviaţia, astfel că zborurile cosmice au început să fie privite ca o posibilitate reală şi nu doar o fantezie. De asemenea, s-a renunţat la ipoteza conform căreia planeta noastră ar fi suspendată într-o substanţă numită eter, acceptându-se existenţa vidului.
Mai mulţi oameni de ştiinţă au ajuns la concluzia că ieşirea din atmosferă ar fi posibilă doar cu ajutorul rachetelor. Acestea au fost folosite de mai multe secole, în scopuri militare şi de distracţie (artificii). Controlarea lor cu precizie este însă foarte dificilă. Pionierii din acest domeniu, la începutul secolului trecut, au fost: Konstantin Tsiolkovski (Rusia), Robert Goddard (Statele Unite) şi Hermann Oberth (Germania) – sas ardelean de origine, născut la Sibiu.
Naziştii au folosit în al doilea război mondial celebrele rachete V2 pentru a ataca Marea Britanie. Deşi performanţele lor erau notabile, s-au dovedit a fi imprecise, neputând influenţa soarta războiului, iar dezvoltarea lor ulterioară a fost imposibilă, din cauza lipsei de resurse. Tehnicienii germani au fost însă recrutaţi de aliaţi după terminarea războiului, având un rol decisiv în special la succesul programului spaţial american.
Cel mai important dintre aceştia a fost Wernher von Braun. Cu ajutorul său, în 1946 o rachetă V2 modificată, lansată de americani, a transmis primele fotografii ale Pământului din spaţiu. La sfârşitul anilor ’40 au avut loc primele experimente cu animale lansate în spaţiu, testându-se felul în care organismele vii rezistă la imponderabilitate. Cele dintâi au fost musculiţele de oţet, câinii şi maimuţele.
În primii ani din perioada postbelică, deşi începuse războiul rece între cele două superputeri cu ideologii opuse, interesul pentru explorare cosmică era redus, accentul fiind pus pe dezvoltare militară. Totul s-a schimbat însă pe 4 octombrie 1957, când Uniunea Sovietică a lansat primul satelit artificial al Terrei, numit Sputnik 1. Peste numai o lună, câinele Laika a devenit primul animal care a orbitat planeta noastră, iar în 1959 sonda spaţială Luna 2 s-a prăbuşit controlat pe suprafaţa satelitului nostru.
NASA a fost înfiinţată în 1958, investiţiile americane în domeniu au crescut spectaculos, iar ruşii au accelerat şi ei propriul program. În paralel cu cursa înarmărilor, apărut astfel o competiţie pentru explorarea spaţiului, având drept cauză în special orgoliul naţional, dar şi potenţialele aplicaţii militare. Al doilea succes important l-au avut însă tot sovieticii: pe 12 aprilie 1961, Yuri Gagarin a devenit primul om care a ocolit Pământul pe orbită, în modulul Vostok 1. În 1963, Valentina Tereshkova a devenit prima femeie astronaut.
Americanii şi-au lansat primul satelit, Explorer 1, pe 31 ianuarie 1958, iar primul lor astronaut, Alan Shepard, a ieşit în spaţiu în 1961, iar pe 20 februarie 1962 John Glenn a orbitat planeta noastră în capsula Mercury. Următorul obiectiv major a devenit Luna, satelitul nostru natural. Preşedintele american John F. Kennedy s-a angajat într-un discurs ţinut în 1961 ca până la finalul acelui deceniu americanii să aibă primul astronaut pe Lună.
Mai multe sonde automate au fotografiat suprafaţa Lunii în următorii ani. În 1966, sonda sovietică Luna 9 şi cea americană Surveyor 9 au aselenizat cu succes, iar Luna 10 a devenit, în acelaşi an, primul satelit artificial al Lunii. În decembrie 1968, astronauţii americani din misiunea Apollo 8 au orbitat Luna. Pe 20 iulie 1969 a avut loc marele eveniment: Neil Armstrong a devenit primul om care a păşit pe Lună. În total 6 misiuni din seria Apollo au explorat Luna între 1969-1972, iar 12 oameni au călcat pe acest corp ceresc, toţi americani.
Sovieticii au renunţat la acest obiectiv, programul fiind foarte costisitor şi câştigul de imagine neglijabil, nefiind primii. În acelaşi deceniu au început să fie explorate şi celelalte planete din sistemul solar. În 1962, sonda americană Mariner 2 a ajuns în apropierea planetei Venus, iar Mariner 4 a fotografiat planeta Marte în 1965.
În anii ’70 au fost lansaţi numeroşi sateliţi cu aplicaţii diverse, de la meteorologie şi navigaţie până la spionaj militar şi comunicaţii. La sfârşitul decadei a fost construită şi prima staţie spaţială, Skylab, şi a avut loc experimentul Apollo Soyuz, prima misiune comună americano-sovietică. În 1973, Pioneer 10 a fotografiat Jupiter, un an mai târziu Mariner 10 s-a apropiat de Mercur, iar în 1979 Pioneer 11 a ajuns lângă Saturn.
Sonda sovietică Venera 7 a fost prima care a transmis date de pe suprafaţa altei planete (Venus), în 1970, fiind urmată un an mai târziu de sonda americană Mars 3, de pe Marte. Sonda Viking 1 a ajuns pe „planeta roşie” în 1975 şi a transmis date timp de peste 6 ani.
În anii ’80 funcţionalitatea sateliţilor s-a extins, începând să transmită programe radio şi TV pe care le putea recepţiona oricine cu o antenă parabolică. Sateliţii au descoperit gaura din stratul de ozon deasupra Antarcticii, au ajutat la stingerea incendiilor de pădure şi au cartografiat în detaliu suprafaţa planetei. Telescoapele spaţiale au transmis detalii incredibile din galaxie, aprofundând înţelegerea noastră asupra universului.
În aprilie 1981 a fost lansată Columbia, prima navetă spaţială refolosibilă. După 24 de lansări cu succes, în ianuarie 1986 naveta Challenger a explodat după lansare, toţi cei 7 membri ai echipajului pierzându-şi viaţa.
Pe 14 mai 1981, Dumitru Prunariu a devenit primul (și deocamdată singurul) cosmonaut român, participând la misiunea Soiuz 40, în cadrul programului Intercosmos, prin care statele din zona de influență a URSS au putut să trimită oameni în spațiu.
În 1985, sonda International Cometary Explorer a ajuns pentru prima oară în apropierea unei comete. În 1986 sovieticii au construit staţia spaţială MIR. Ea a fost prima astfel de instalaţie locuită permanent, până la distrugerea sa controlată în 2001. În acelaşi an, sonda americană Voyager 2 a transmis primele imagini cu Uranus şi Neptun.
În anii ’90 sateliţi militari sofisticaţi au fost folosiţi în noile tipuri de războaie duse de armata americană pentru a lovi cu precizie ţintele, reducând la minimum numărul de victime civile. În 1991, sonda Galileo a explorat pentru prima oară asteroizi.
La sfârşitul acestui deceniu a fost construită Staţia Spaţială Internaţională, la care au contribuit mai multe naţiuni; aceasta este încă în uz şi acum, mai mulţi astronauţi fiind mereu pe orbita terestră. Pe 28 aprilie 2001, americanul Dennis Tito a devenit primul turist spaţial, plătind ruşilor 20 milioane dolari pentru a petrece o săptămână pe staţia spaţială.
În anul 2003, naveta spaţială Columbia, cu un echipaj de 7 persoane, a explodat, fapt care a accelerat nevoia de a înlocui vechiul sistem al navetelor spaţiale cu o nouă platformă de lansare. Ultima lansare a unei astfle de navete avut loc în 2011.
Planeta Marte a fost explorată detaliu în ultimele două decenii, atât de pe orbită cât şi de vehicule care au ajuns pe sol. Unul din obiectivele misiunilor este răspunsul la întrebarea dacă a existat viaţă pe această planetă. Sonda spațială Voyager 1 este primul obiect de pe Pământ care a ajuns până la marginea sistemului solar, iar în anul 2013 unii specialiști susțineau că ar fi depășit deja raza de influență a Soarelui.
Pe 21 iunie 2004, SpaceShipOne a devenit prima rachetă spaţială privată, câştigând premiul Ansari X de 10 milioane dolari. După ce NASA a renunţat la navetele spaţiale şi a decis să încredinţeze companiilor particulare aprovizionarea staţiei spaţiale, mediul privat a primit un impuls puternic.
Cum va fi explorat cosmosul în viitor? Finanţarea oferită de guverne în prezent este insuficientă pentru ca intrarea omenirii în era spaţială să se facă într-un ritm susţinut. Interesul tot mai mare al companiilor private poate însă provoca o accelerare a realizărilor din domeniu, în prezent acestea având planuri pentru turism spaţial, hoteluri pe orbită şi baze pe Lună şi Marte.