Populismul economic: programul rabla şi taxa ecologică

Scriam mai demult despre mitul geamului spart, o eroare economică fundamentală, perpetuată de mulţi politicieni şi – din pacate – prea puţin înţeleasă de oameni. Celebrul program guvernamental “rabla”, prin care maşinile vechi sunt casate contra unei sume de bani de la stat cu condiţia achiziţionării altora noi, este un exemplu de greşeală bazată pe acest mit.

Programul rabla nu este o invenţie românească, a fost introdus şi în alte state occidentale, printre care putem menţiona Germania şi Statele Unite. Marea diferenţă între România şi aceste ţări este că acolo există o industrie auto autohtonă, pe când la noi producătorii de maşini sunt sub control străin (Renault şi Ford). Presupunând deci prin absurd că acest program ar încuraja producţia internă, în ţara noastră doar o parte din bani s-ar reîntoarce în economie, restul mergând spre profitul companiilor-mamă vestice.

Eroarea fundamentala din acest program este investirea unor bani de către stat pentru a “distruge” ceva (maşinle vechi) în speranţa că maşinile nou-construite vor stimula economia. Nu e mare diferenţă între spargerea unui geam şi casarea unei maşini. În ambele cazuri, valoarea totală a avuţiei naţionale scade, iar avansul economic cauzat de stimulente este iluzoriu, deoarece alte părţi ale economiei suferă concomitent.

Când statul ia prin taxe 1000 euro de la agenţii economici şi îi oferă unui posesor de autoturism vechi, încurajându-l să-l caseze, se stimulează un sector anume al economiei (producţia de maşini noi) în defavoarea altor sectoare, care ar fi beneficiat de acei bani dacă nu erau dirijaţi forţat de către autorităţi. Banii sunt aceiaşi, nu au fost aduşi din afară, e greşit să spui ca economia în ansamblu a fost stimulată deoarece suma respectivă oricum ajungea în economie; în plus, distrugându-se o maşină veche, suma totală a proprietaţilor cetăţenilor ţarii a scăzut.

Culmea, cei mai afectaţi de această măsură sunt tot săracii! De ce? Pentru că preţurile la maşini second-hand au crescut, deoarece o parte dintre ele au fost retrase de pe piaţă pentru a fi casate. Preţurile la maşini noi sunt ţinute artificial la un nivel mai înalt, deoarece s-a creat o cerere impusă de către stat şi se subvenţionează parţial costurile automobilului. Deci să nu-i credeţi pe politicienii care susţin că acesta este un program social, din contră, este anti-social!

Statisticile arată că numărul mediu de maşini cumpărate de populaţie rămâne acelaşi, dacă luam în calcul o perioadă de timp mai lungă şi facem suma între vânzările de unităţi noi şi cele vechi. Astfel, în perioada desfăşurării programului, scade vertiginos numărul de maşini second hand vândute, iar cantităţile de autoturisme noi comercializate cresc, dar fără a compensa deficitul celor vechi. După finalizarea lui, comerţul cu maşini noi scade brusc şi îşi revine doar după cateva luni.

Programul rabla este susţinut de marii producători auto, în special de către Dacia, care a “convins” politicienii să-l vândă populaţiei ca o mare realizare. Tot ei, împreună cu importatorii de maşini noi, au reuşit să treacă şi taxa anti-poluare, prin care practic se blochează importul de maşini vechi datorită preţurilor exorbitante la care acestea ajung la consumatorul final. Evident, tot cei mai săraci dintre români sunt cei care suferă. Ecologia este doar un pretext stupid, o maşină nouă va avea o viaţă mult mai lungă în care va polua atmosfera decât una veche.

Combinate, cele două măsuri au ca efect venituri suplimentare pentru acţionarii Renault, bani de la buget aruncaţi (într-o perioadă de austeritate în care nu sunt fonduri nici măcar pentru salarii şi pensii), plus milioane de români care nu-şi vor permite prea curând să-şi cumpere o maşină.