Mă uit la postările mele de pe Facebook și îmi dau seama că cea mai mare parte a lor este negativă. Fie că e vorba de miștouri la adresa politicienilor, de lucruri rele văzute prin oraș, de ciudățenii din călătorii sau de atitudini care mă nemulțumesc la alți oameni, ceea ce au în comun este răul.
Când te plângi prea mult, e un semn că ai tu niște probleme, că există niște frustrări în viața ta, rămase nerezolvate. Culmea, chiar eu ziceam asta la un moment dat. Și totuși continui să o fac, deși de mai multe ori mi-am propus să schimb acest lucru. Și atunci de ce se întâmplă asta?
Aș putea veni cu scuza că mediul în care trăiesc determină această atitudine. Știm cu toții că există multe lucruri urâte în România, care pot fi o sursă inepuizabilă de mesaje negative în social media. Iar majoritatea celor din jur chiar asta fac, comentează mereu negativ. Și atunci pot spune că, iată, sunt și eu unul din mulțime, mă las influențat de contextul social și mă conformez atitudinii generale.
Dar nu-mi plac scuzele. Nu cred că e suficient să mă consolez cu ideea asta. Și oricum nu mi-a plăcut niciodată să fiu ca ceilalți. Trebuie deci să merg mai adânc pentru a găsi un răspuns. Poate e vorba de insatisfacțiile mele personale. O fi faptul că n-am făcut milionul ăla de dolari până la 30 de ani… 🙂
Sunt conștient că, după cum spune și titlul acestui articol, rețelele online de socializare contribuie la corul general de plângăcioși. Textele negative sunt întotdeauna mai apreciate, atât pe media socială cât și pe bloguri sau site-uri de știri. Știu asta încă dinainte să existe Facebook (blogul acesta e mai vechi decât el). Dar cred că e vina noastră, că ne lăsăm pradă acestei tentații.
Când postăm ceva negativ, avem o mică satisfacție de moment. Ne-am eliberat mintea de ceva rău și am pasat-o celorlalți. Ba chiar primim și like-uri pentru asta, deci și orgoliul nostru se simte bine, avem impresia că suntem apreciați. Poate chiar ne mințim că „se va rezolva ceva” când distribuim pe Facebook problema noastră.
Dar pe termen lung efectele sunt nule sau chiar inverse. Nu avem o satisfacție reală când se umple wall-ul de nemulțumiri. Nu ne crește încrederea în noi după multă victimizare, chiar din contră. Iar popularitatea în rândul… altor victime nu este neapărat dezirabilă. Și bineînțeles, nu se rezolvă nimic din problemele semnalate, pentru că nu suntem atât de mari influenceri încât să ne urmărească toată planeta cu sufletul la gură și să aștepte indicațiile noastre.
Nu facem decât să cultivăm și noi o stare generală de sictir, apatie și defetism. Nu vom schimba nimic cu adevărat în felul acesta. Vom fi doar o parte din marea masă de loseri care dau vina pe ceva exterior pentru lipsa reușitelor din viața lor. Politicienii, biserica, corporațiile, străinii, oamenii nașpa, toți sunt vinovați, doar noi nu. Dacă i-am putea influența cumva, într-un fel miraculos, ce bine ar fi! Așa că postăm despre toate astea și cercul social ne aprobă. Și ne simțim neîmpliniți în continuare, dar nu spunem nimănui asta.
Poate aveți impresia acum că am luat-o razna și am început să promovez și eu „positive thinking”. Nu despre asta e vorba. Știu că tot bullshitul acela motivațional despre gândire pozitivă este exagerat. Atitudinea constructivă te poate ajuta însă să te motivezi mai ușor să lucrezi, să faci ceea ce trebuie pentru a obține rezultatele pe care le dorești. În plus, felul acesta de a vedea viața îți deschide mai multe uși, apar oportunități pe care nu le-ai fi găsit în trecut, când doar te plângeai.
Deci nu zic că ar trebui să avem 100% mesaje pozitive și 0% negative, pe net sau în lumea reală. Zic doar că n-ar strica să ne analizăm uneori, să vedem dacă nu cumva am căzut într-o extremă care nu e deloc productivă. Poți să faci asta și în România, unde mediul e destul de toxic, dacă vrei cu adevărat.
Iar când vom fi mulțumiți de viața noastră, vom fi mai motivați să venim și cu soluții când postăm ceva negativ. Vom fi mai îngăduitori cu ceilalți oameni și vom încerca să-i ajutăm mai mult. Vom fi mai implicați în acțiuni caritabile sau civice și vom avea și cu ce să contribuim. Dar dacă nu ieșim din cercul vicios al victimizării, nu vom schimba nimic, nici pentru noi, nici pentru ceilalți.
