Ma uit uneori pe site-ul Apple la trailerele ultimelor filme lansate in Statele Unite. Nu cred ca e nevoie sa mai precizez ce parere am despre majoritatea filmelor produse la Hollywood recent; este destul de evident pentru cei care-mi citesc scrierile ce fel de asteptari am. Dar am observat un alt fenomen interesant rasfoind sutele de clipuri promotionale: fuga de realitate.
Ce vreau sa spun prin aceasta? Exista un numar foarte mare de productii SF sau fantasy – si asta nu ar fi o problema in sine, deoarece mie imi place SF-ul de calitate (e drept, il gasesc cam rar). Dar in urma cu cativa ani, distinctia intre un film obisnuit si unul fantastic era clara. Acum insa, majoritatea filmelor au elemente suprarealiste, introduse mai mult sau mai putin in naratiune, incat spectatorului ii este tot mai greu sa discearna elementele plauzibile de cele ireale.
Nu am trait niciodata in America, dar in opinia mea scenele din majoritatea productiilor se indeparteaza tot mai mult de viata obisnuita, prezentand versiuni idealizate sau pur si simplu fictive ale realitatii. Iar daca industria filmului ofera acest lucru, probabil o face pentru ca publicul o cere. Americanii vor deci sa se rupa de cotidian, sa uite de banalitatea si superficialitatea vietii lor. Iar faptul ca filmele non-SF le ofera povesti frumoase, total neplauzibile, le accentueaza iluzia ca „the american dream” este posibil sub orice forma, in orice domeniu, ca isi pot depasi conditia umila, ca pot iesi din „rat race” si pot avea acces la satisfactii superioare.
Nu impartasesc teoriile unora despre cultura americana decadenta si sfarsitul inevitabil al imperiului american. O natiune care produce cea mai mare parte din cercetarea stiintifica si inovatiile actuale din toate domeniile la nivel global nu este deloc „condamnata” sa piara. Acest fenomen pe care l-am mentionat poate avea insa alte semnificatii. Ruptura dintre realitate si arta arata disfunctionalitatile sistemului politic si economic, poate prevesti o revolutie (nu neaparat una „peste noapte”), adica o schimbare de paradigma inevitabila in orice societate care progreseaza.
Cand cetatenii nu sunt multumiti de viata lor si isi cauta implinirea in realitati alternative iluzorii, este clar ca nemultumirile mocnite se vor canaliza mai devreme sau mai tarziu spre a produce o schimbare profunda de sistem. Chiar daca filmele americane sunt produse de cateva mari corporatii, nu cred ca probleme sociale pot fi evitate la nesfarsit si inlocuite cu surogate fantastice, menite a aduce uitarea. Nu cred intr-un complot corporatist, nu cred ca Hollywoodul este doar o mare diversiune cu scopul de a abate atentia „oilor docile” de la manipularile ce se petrec in alte domenii. Cred ca predilectia actuala pentru un soi de realism magic cu specific american este generata tocmai de dezechilibrele societatii.
Marea industrie cinematografica nu mai este capabila sa satisfaca nevoile publicului, care cere realism dur, autenticitate si originalitate. Ea poate produce doar efecte speciale extrem de costisitoare in ecranizari cu subiect banal. Pentru a-si hrani restul dorintelor, oamenii apeleaza la internet, unde micii producatori de pe youtube ajung chiar si la zeci de milioane de vizualizari si incep sa aiba un impact tot mai mare asupra mentalitatilor si trendurilor din societate.