Poetul rus a fost un spirit liber, reuşind cu greu să se integreze în societatea tradiţionalistă din secolul XIX, fiind ameninţat chiar cu deportarea in Siberia pentru opiniile sale…
Elegie
de A.S. Puskin
Crezut-am ca iubirea s-a potolit pe veci,
Ca amutise glasul pornirilor, viclean,
Ca steaua diminetii calauzeste deci
Pe cel muncit de chinuri scotandu-l la liman.
Ravneam, pe mal, in tihna sa stau, la adapost,
Si sa arat cu mana cum pier in departari
Corabierii care de uragan au fost
Tarati sa se inece-n mari.
Spuneam: “Ferice-acela ce-a trait
Doar zile-ncununate de placeri,
Ca zilele seninei primaveri,
Si, de vartejul patimei ferit,
Nici rob n-a fost iubirii si nu s-a chinuit
In deznadejde, astazi si nici ieri!
Dar eu sunt inca si mai fericit,
Caci sfaramat-am lantul durerilor, si-acum
Merg pe-al prieteniei liber drum!
Pe-ntinsul vietii-nvaluit de fum,
Un farmec luminos a rasarit!”
Dar ce spun eu…nefericit ce sunt!
M-a amagit, vad bine, o clipa de-mpacare,
Caci dragostea cumplita ce-n sufletu-mi tresare
Nu-si stinge flacara nicicand.
Chemat de-ai mei prieteni, furat de veselie,
Eu lira, ca pe vremuri, am vrut din nou s-o-nstrun,
Am vrut sa cant cocheta frumoasa si zglobie,
De Bachus si Delfira vrui sa spun.
Zadarnic insa!…Struna nu se clintea din loc,
Iar mana obosita se rezema-ntre coarde;
Desi simteam ca-n mine vapaia veche arde,
Priveam cu nepasare al tineretii joc.
O, dragoste, nepotolit venin,
Te du cu-alaiul viselor ce-nseala,
Si nu ma arde cu-al tau chin,
Tu, foc mistuitor, dorinta goala!
Zburati, naluci!…Iubire, de astazi m-ai pierdut!
Da-mi bucuria, pacea si tihna din trecut…
Si lasa-ma naturii ce rece sta la toate,
Pe aripa sperantei sa-ncerc sa ma avant,
Ingaduie-mi in somnul de lanturi grele frant,
Sa mai visez la dulcea libertate.