Adevaruri dureroase si minciuni frumoase

Oamenii nu vor sa auda adevarul. Oamenii vor ca politicienii sa le spuna ceva linistitor, nu adevarul. Aveam o parere mult mai buna despre oameni inainte de a intra in politica si a intelege cum functioneaza de fapt sistemul. Eram un idealist fara speranta.

Moralitatea e o aberatie; sa pretinzi asta unui politician inseamna sa te imbeti cu iluzii. Nu o poate avea, pentru ca tu nu o vrei de fapt. Functioneaza doar machiavelismul, adica manipularea maselor spre binele lor; asta in cazul ideal, care se intampla foarte rar, de obicei e doar oportunism – manipulare spre binele politicienilor, iar pentru popor doar niste paine si circ, in cantitati suficiente pentru a nu exista proteste serioase si a fi iar votati.

Multi se vor revolta citind aceste randuri, spunand: “nu e adevarat, eu nu sunt asa, eu vreau politicieni cinstiti care sa-mi spuna realitatea exact asa cum este ea!”. Imi pare rau, dar nu va cred. 99% dintre voi va mintiti singuri, pentru ca nu asta vreti de fapt; 1% dintre voi chiar asta credeti, dar sunteti o mica minoritate care contati prea putin la vot.

Un politician sincer are toate sansele sa nu mai fie ales. Asta e paradoxul democratiei populare – se transforma in populism, favorizeaza demagogii, franeaza progresul, provoaca ipocrizie si apatie in societate. Schimbarea inseamna sa faci ceva ce intelege doar o mica minoritate; marea majoritate traieste din inertie, este conservatoare si traditionalista; sa-I determini sa vrea schimbarea inseamna sa-I manipulezi – si nu prea iti permiti sa faci asta doar de dragul progresului, ai nevoie de motive mult mai puternice, cum ar fi interesele unui grup de afaceristi. Din aceasta cauza, schimbarile se fac cel mai usor cand interesele economice o cer, iar consesul este creat artificial, prin propaganda in mass-media, aservita tot corporatiilor.

Politicienii isi urmaresc interesele pe termen scurt, astfel ca se cladeste cu greu ceva durabil. O fi reminiscente ale unor mentalitati fanariote, o fi din cauza haosului post-revolutionar, o fi o consecinta logica a tipului de politica din Romania… nu stiu exact. Dar practica le confirma zi de zi aceasta strategie. Daca incerci sa spui oamenilor realitatea, daca le zici ce nu vor de fapt sa auda, daca – doamne fereste! – insinuezi ca ar trebui sa munceasca mai mult, sa aiba responsabilitate individuala, sa participe si ei la schimbarea pe care o vor in societate, sa inteleaga ca marile realizari cer timp si perseverenta, ai toate sansele sa fii luat la misto, injurat sau ignorat, dar foarte rar ascultat si cu siguranta nu votat.

Cartile de management occidentale vorbesc de strategii “win-win”, cele de politologie de “joc cu suma pozitiva”; cu alte cuvinte, prestatia publica a unui om politic trebuie sa fie ca o negociere, sa iasa toata lumea in castig la final: si el personal, si partidul (sau grupul care l-a sustinut), dar si societatea (tara, poporul). Dar nu se intampla asta; e “win-lose” de fapt. Interesul pe termen scurt prevaleaza, setea personala de bani si putere este mai puternica, iar cetatenii primesc oase aruncate de la “masa bogatilor”, adica vorbe in vant si pomana electorala, dar lipsa lor de cultura civica ii determina sa voteze cu indarjire si data viitoare, cand aud alte promisiuni (acelasi cacat invelit intr-un staniol mai colorat) si mananca alti mici cu alta bere.

Cu un secol in urma, socialistii erau preferati de muncitorime, pe atunci majoritara; ei promiteau sa schimbe lumea, vorbeau de progres social, de educatie si emancipare. Dar oamenii nu vor asta de fapt, iar politicienii au inteles. Azi, populismul a invins. Nu mai exista doctrine, socialistii nu mai cred in ceea ce predica, liberalii nu mai exista iar drepta majoritara este fara ideologie, stie doar sa se orienteze dupa cum bate vantul, sa faca orice pentru a castiga. Azi doar cativa intelectuali se mai declara socialisti sau liberali, “proletarii” vor pixuri si brichete, zahar si faina, icoane si biserici, oteve si can-can, ajutoare sociale si arestari spectaculoase, vrajeli si scandal, paine ieftina si sange pe pereti…

Poporul nu stie, dar politicienii vorbesc de “prostime” si “pulime”; in pliante si afise, la seminarii si conferinte, se dueleaza frumos in ideologii, vorbind de emancipare si evolutie sociala, de ridicarea nivelului de cultura civica si politica a cetatenilor; de fapt, se fac calcule simple si eficiente, costuri si beneficii, bani investiti in manipulare si bani rezultati de pe urma influentei politice. Politica e mai mult decat o profesie, e o afacere, partidul este o companie, alegerile sunt un supermarket, votantii sunt niste clienti, produsele sunt over-hyped si over-priced, marketingul e mai important decat calitatea, utilitatea e indoielnica si durata de viata a produsului scurta, daunele colaterale mari iar perspectivele pe termen lung inexistente, conteaza doar profitul actionarilor si perpetuarea dorintei de a cumpara a electorilor…

Pesimism exagerat? Vreti solutii? Nu le asteptati, nici de la mine, nici de la politicieni. Sistemul actual e mizerabil, dar altul mai bun nu prea exista – orice utopie care vrea sa schimbe radical societatea de sus in jos duce la o dictatura sangeroasa. Singura solutie e de fapt evolutia individuala, progresul fiecarui cetatean, emanciparea lui, dezvoltarea lui personala. Pe termen lung, daca suficient de multi oameni se trezesc, se poate forma un alt tip de societate, in care democratia participativa sa poate fi implementata de jos in sus, sa fie respinsi populistii, sa existe viziune si obiective concrete, sa existe libertate si ceva mai multa sinceritate.

The answer, my friends, is not blowing in the wind. Raspunsul dragi prieteni este: invatati, invatati, invatati… Dar invatati cu cap. Incercati sa intelegeti lumea din jurul vostru. Puneti totul la indoiala. Ganditi cu propriul creier. Nu mai lasati pe altii sa va spuna ce sa faceti. Nu puneti botul la promisiuni. Nu asteptati sa vi se dea. Eliberati-va si contribuiti la eliberarea altora. Si incet, incet, poate reusim sa schimbam ceva. Alegeti “pilula rosie” si deveniti constienti…