1. Cei care au bani lichizi sau plasamente foarte bune (bonuri de tezaur, metale pretioase, conturi in banci stabile); cand totul in jur se ieftineste, daca ai cash poti cumpara adevarate comori pe sume de nimic. Practic, cei foarte bogati devin si mai bogati, iar parvenitii care au riscat vor ajunge iar middle class. Suspiciunile legate de unele interese oculte pentru provocarea unor astfel de crize periodice nu sunt total neintemeiate.
2. Rusia, China, statele arabe bogate din golf si toti cei care au acumulat rezerve mari de cash vanzand resurse naturale si s-au concentrat mai mult pe economie reala si nu pe speculatii financiare; ei vor cumpara mari portiuni din economia Statelor Unite; americanii vor deveni si mai dependenti de regimuri politice dubioase doar pentru ca au permis unor baieti destepti de pe Wall Street sa se joace cu trilioane de dolari intr-un cazinou virtual in care casa (contribuabilul american) pierde intotdeauna.
3. Marile corporatii, in special companiile multinationale care pot jongla cu contabilitatea si nu sunt nevoite sa plateasca prea mult statelor nationale si au o raspundere foarte limitata fata de societate si foarte mare fata de actionari, avand ca singur imperativ: profitul. Firmele mici sunt mai susceptibile la faliment in perioade tulburi, pe cand o firma mare este mai stabila financiar si poate rezista perioade lungi pe pierdere si are resurse pentru a obtine credite sau finantare din alte surse. Cand hrana este putina, pestii mari ii inghit pe cei mici. Economia se va contracta iar companiile mari le vor inghiti pe cele mici, sporindu-si si mai mult cota de piata si nivelul de dominatie pe piata globala. Fuziunile si achizitiile se vor inmulti, numarul somerilor va creste, iar guvernele vor fi presate puternic de grupuri de lobby sa sprijine tot marile corporatii, pentru binele… bietilor muncitori.
4. Federatiile multi-nationale si asocierile de state, in special Uniunea Europeana; criza a reprzentat un nou motiv pentru a arata celor mici si slabi, fara influenta pe scena internationala, ca nu te poti opune globalizarii, ca integrarea intr-o structura multi-statala te ajuta sa ai o moneda mai stabila, acces mai facil la credite si cam tot ce iti ofera… binefacatorii civilizati din tarile dezvoltate. Executarea Islandei a bagat spaima in statele europene care inca mai aveau dubii despre binefacerile UE si a fost un prilej excelent de a inchide gura euro-scepticilor, care prea se ambalasera dupa votul din Irlanda. Dar lucrurile vor intra pe un fagas normal si extinderea & integrarea vor continua, pe fast-forward.
5. Barack Obama, oamenii de „stanga” din toate tarile, cei care simuleaza cel mai convingator aderenta la miscarile progresiste, carora le pasa de oameni fara sa deranjeze prea tare establishmentul; conservatorii trebuie sa se redefineasca urgent, au primit inca o lovitura foarte dura , una din multele incasate din aceeasi directie, de la… revolutia franceza pana azi.
6. Grupurile extremiste de nisa; fragmentarea lor se incadreaza in mega-planul de… prosperitate universala la care lucram infrigurati cu totii; extrema stanga si extrema dreapta nu mai pot fi lasate de capul lor, nimeni nu vrea sa se repete excesele interbelice; in schimb sute de orientari de nisa sunt necesare ca o supapa de defulare a nemultumirilor sociale, iar cat timp sunt controlate si manipulate corespunzator nu reprezinta un pericol. Frustrarile vor creste pe masura ce criza se va accentua, astfel ca aceste organizatii vor prospera relativ, nereusind niciodata sa treaca de un anumit nivel critic.
7. Baietii inteligenti (nu cei „destepti” care stau in spatele scenei si stiu ce carti sa joace); ma refer la acei investitori care au fost suficient de deschisi la minte incat sa priveasca imaginea de ansamblu, sa inteleaga ciclicitatea economiei, iminenta spargerii balonului de sapun si aparitia crizei; acestia au renuntat demult la instrumente sofisticate si plasamente in sectoare riscante, si-au retras fondurile in cash si aur si acum privesc amuzati cum fraierii de pretutindeni pierd agoniseala de o viata in ruleta mondiala.
8. Proprietarii de afaceri care prospera in perioade de criza; da, exista anumite sectoare economice care merg mult mai bine in aceste conditii volatile decat in timpuri normale de crestere liniara (sau iluzie erectila exponentiala). De exemplu, vanzatorii de anti-depresive, antreprenorii de pompe funebre si comerciantii de pistoale. Obiceiurile de consum ale oamenilor se schimba in functie de contextul economic…
9. Bisericile, sectele, miscarile paranormale de peste tot; in situatii grele, populatia tinde sa devina mai irationala, sa apeleze la escroci din disperare, inhibandu-si simtul critic in speranta unei vindecari rapide a traumelor de tot felul; apelul la religie si paranormal in aceste conditii este ca sevrajul unui junkie, iar desi drogul functioneaza pe moment, ii va aduce acestuia probleme si mai mari pe termen lung. Desi extremismul religios a crescut in ultimii ani iar criza il va spori si mai mult, moartea bisericii este inevitabila iar aceasta noua zvacnire in lunga sa agonie nu o va amana prea mult. Dupa reluarea cresterii, miscarile sociale progresiste vor lua un avant considerabil iar abandonarea in irational va fi vazuta ca o cauza principala a greselilor neo-conservatoare.
10. Tinerii lei, cei care vor fi suficient de abili pentru a pronostica urmatorul bubble si durata acestuia; cu totii stim ca la un moment dat criza actuala se va termina si va incepe o noua perioada de crstere, iar aceasta va aduce cu sine un alt „gold rush”; cine intuieste domeniul si momentul in care trebuie sa se retraga poate face milioane. Iluzia cresterii infinite si iluzia scaderii infinite sunt usor de observat in mentalul colectiv; dar si cine crede ca nu poti obtine nimic in perioade volatile se inseala amarnic!