De ce nu avem statui cu oamenii de ştiinţă?

Avem încă mentalităţi primitive. Preţuim mult prea mult nişte personaje prea puţin importante, ba chiar nocive, în loc să apreciem adevăratele valori. Am umplut pieţele oraşelor noastre cu busturile unor conducători de oşti, ale unor domnitori despotici şi ale unor politicieni dubioşi. Ne închinăm unor personaje vremelnice, ce au mâinile pătate cu sângele milioanelor de nevinovaţi care le-au stat în cale când îşi urmăreau planurile demente.

Istoria adevărată, cea a întregii umanităţi, va menţiona în treacăt stupidele noastre lupte tribale, precum şi noi acum citim cu amuzament legendele olimpului. Dar Mircea, Ştefan şi Mihai nu vor fi decât nişte note de subsol în cărţi obscure ce descriu acest colţ mediocru de planetă.

Istoria va reţine însă cu siguranţă acei oameni extraordinari care au adăugat câteva picături de înţelepciune la zestrea planetei. Platon, Aristotel, Arhimede şi Pitagora sunt nemuritori, deşi liderii lor politici, mult mai importanţi la vremea respectivă, sunt uitaţi cu desăvârşire.

Şi atunci de ce nu ne apreciem adevăraţii eroi? De ce nu avem statui cu matematicieni şi fizicieni în centrele fiecărui oraş, de ce nu dăm străzilor nume de biologi şi chimişti, de ce nu sărbătorim naşterea unor filosofi sau descoperiri importante în locul poveştilor prosteşti din Palestina?

Suntem atât de mici, atât de ignoranţi, avem preocupări atât de mizerabile şi minore! Urmaşii ne vor privi cu milă şi dezgust, ca pe gloata care l-a condamnat pe Socrate să-şi bea otrava sau cea care a dat foc bibliotecii din Alexandria. Unii dintre noi privesc spre stele, alţii îşi dau în cap cu bastoane, dar încă nu am reuşit să facem o alegere…