„As vrea sa fiu si eu fericita! Vreau o slujba unde sa castig bine, vreau un sot romantic, 2 copii frumosi, o casa mare si draguta, o masina rosie… Vreau sa imi pot cumpara hainute faine de la mall, vreau perechea aia misto de papuci pe care am vazut-o saptamana trecuta, vreau sa ma duc la coafor in fiecare saptamana, vreau sa mergem vara asta in Turcia… Oare cand o sa am parte si eu de fericire adevarata?! Simt ca destinul nu mi-a adus deloc noroc!”
Iti suna cunoscut? Sub o forma sau alta, am auzit cu totii ceva asemanator, ba as putea spune ca am gandit cu totii ceva asemanator – cu diferentele de rigoare. Poate ca iti doresti un televizor LCD cu diagonala uriasa pe care sa vezi ultimele meciuri si o vacanta in Grecia cu mult vin si soare in loc de cosmetice, rochii si plimbari sub clar de luna in Antalya. Dar astea sunt diferente minore, care nu conteaza.
Ceea ce conteaza este ca nu intelegi ce inseamna sa fii fericit. Ai impresia ca fericirea presupune atingerea unor obiective, unele destul de iluzorii. Iti proiectezi in viitor fercirea si o conditionezi de realizarea unor targeturi. Ignori prezentul si mereu astepti sa se intample ceva pentru a te declara fericit.
Dar de fapt momentul acela culminant cand urmeaza sa spui ca ai ajuns la fericire… nu mai apare niciodata. Pentru ca, de cate ori realizezi o parte din obiectivele propuse, iti creezi noi conditii pentru a te considera fericit, din ce in ce mai greu de indeplinit. Dupa ce ajungi sa castigi 500 euro pe luna vrei sa cresti la 800, dupa ce iti cumperi plasma ta de 72 cm o vrei pe cea de 90, dupa ce ai fost in Croatia o saptamana vrei sa mergi doua in Egipt, dupa ce ti-ai luat cu mari eforturi un apartament cu 2 camere vrei acum casa cu 6 camere, dupa ce ti-ai luat Logan in leasing esti suparat ca nu ai BMW…
E un cerc vicios care nu se termina niciodata. Intotdeauna vor exista obiecte mai scumpe si mai frumoase pe care vrei neaparat sa ti le cumperi. Dar sunt doar niste obiecte. Iar fericirea nu e adusa de niste beneficii materiale. Daca tu ai impresia ca vei fi fericit avand casa, masina sau haine mai smechere decat ale vecinilor tai… te minti singur. E timpul sa-ti depasesti frustrarile personale, sa lasi deoparte trecutul cand iti permiteai mai putine decat acum si sa te concentrezi pe ce vrei de fapt de la viata. Capra vecinului nu are nicio legatura cu satisfactia ta; renunta la aceste comparatii de adolescent (sau de mioritic).
Foarte multi dintre noi am cazut prada maniei consumeriste, suntem victimele reclamelor de la televizor care induc o stare de insatisfactie si lasa impresia ca numai achizitionand produsul X vom avea parte de fericire. Asta e doar manipulare! Nu este nevoie sa acumulam tone de gadgeturi tot mai noi si mai sofisticate pentru a ne simti bine. Nu trebuie sa ne simtim vinovati sau tristi cand nu avem ceva ce au prietenii nostri. Intrebarea e: chiar avem nevoie de acel ceva?
Nu sunt adeptul downshiftingului. Dar s-a ajuns la cealalta extrema, in care numai banii conteaza. Studiile arata foarte clar ca, dupa ce ti-ai atins un nivel decent de trai, o crestere de venit nu aduce o stare suplimentara de satisfactie. De la un anumit punct incolo, fericirea nu mai depinde de ce poti cumpara si in nici un caz nu depinde de noroc sau de soarta.
Fericirea ti-o faci singur. Si ti-o faci acum. Prezentul e cel care conteaza, momentul in care trebuie „sa se intample” fericirea. Viitorul acela indepartat cand speri ca vei fi fericit nu va mai veni, pentru ca in orice moment exista alte asteptari legate de ceea ce va urma. E normal sa ne dorim sa progresam, dar nu e normal sa traim intr-o permanenta stare de nefericire din cauza ca nu avem niste obiecte.
Bucura-te de drum, nu astepta sa ajungi la destinatie. Traieste fericit clipa de clipa, creand, muncind si iubind intens. Fii fericit in timp ce evoluezi si apreciaza cu adevarat momentele frumoase din viata. Dupa cum spunea Lord Keynes: „Pe termen lung, cu totii vom fi morti.” Planurile de lunga durata sunt necesare pentru a te dezvolta, dar nu-ti lega fericirea doar de momentul final. Chiar crezi ca vei fi mai fericit in ziua cand vei implini 80 de ani (chiar si cu milioane de euro in banca) decat in deceniul dintre 20 si 30 de ani, cand erai rupt in fund?…
Bogdan Dobondi
5 iunie 2010Foarte bine spus, dl Avarvarei!
Maus
7 iunie 2010Mda, sigur că am mai auzit șcenariul. De multe ori, chiar la mine în cap.
Sunt perfect de acord cu tine la chestia cu fericirea, pe care ne-o facem singuri. Nu e nimeni responsabil de deciziile pe care le luăm, decât noi.
Dacă o mașină mă lovește pe trecere, e clar vina mea. (și nu mă refer la regula „e vina mortului„)
Irina
11 iunie 2010Hahaha… gandim same way … cel putin pe linia asta. E interesant insa de privit daca ne si luptam la fel cu demonii consumerismului …materialismului feroce. Pentru ca in cote nedefinite fiecare e prada intr un fel sau altul , caci asta e lumea unde traim. Lupta de a pastra fericirea in timpul prezent , neraportata la ce ai , ci ca esti … ea e dus si de sustinut in fiecare zi cu noi avanturi.
Adrian
11 iunie 2010Sa stii ca eu nu sunt impotriva materialismului ci doar a consumerismului. Dar aici e o discutie lunga, mai bine un scriu un text pe tema asta. 🙂
Irina
11 iunie 2010e de dus*
donjoe
29 iunie 2010E bine că respingi extrema plasării Momentului Fericirii întotdeauna în viitor, la capătul "drumului", adică acolo unde nu poate fi atinsă niciodată.
E rău că pari s-o faci în favoarea celeilalte extreme: plasarea Momentului Fericirii la t0, în prezent, şi nicăieri altundeva. Adică ar trebui să fim fericiţi cu exact ce avem acum şi să nu ne mai dorim altceva?
Nu, ci soluţia, ca de obicei, e undeva în spaţiul dintre extreme (nu neapărat "la mijloc"): trebuie să-ţi faci şi planuri pentru obţinerea unei mari satisfaţii pe termen lung, după mulţi ani de eforturi, dar trebuie în acelaşi timp să găseşti şi modalităţi de a obţine pe parcurs porţii mici din satisfacţia aia finală, altfel o să-ţi pierzi motivaţia şi n-o să duci efoturile până la capăt. Deci cumva trebuie găsiţi nişte paşi, nişte etape în Master Plan-ul ăla, care să ofere fiecare recompensa proprie.
De la Steve Pavlina citire. 😉
Adrian
29 iunie 2010@donjoe: Nu asta am vrut sa se inteleaga. Cred ca poti fi fericit daca la orice moment t2 stii ca ai evoluat fata de momentul t1. Scopul ar fi deci progresul constant, nu un fel de "carpe diem" in stil hipiot.
Ma bucur ca-i citesti si tu pe "clasici"! 🙂
donjoe
30 iunie 2010"Cred ca poti fi fericit daca la orice moment t2 stii ca ai evoluat fata de momentul t1."
Neah, not me, pe mine nu mă mişcă defel aburelile astea platonice cu "evoluatul", nici măcar când scrie Pavlina despre ele. 🙂 Nu mă pot face (eu pe mine) să vreau altceva decât rezultate tangibile, măsurabile, ca nişte jaloane. "Progresul constant" mă face să casc, nu înseamnă nimic în practică (vag definit aşa cum e în sintagma asta).
"Scopul ar fi deci progresul constant"
N-are cum, nu pentru homo sapiens. Oamenii reali au nevoie de obiective SMART, altfel nu sunt motivaţi să se pună pe treabă. Besides, chiar şi atunci când există muncă asiduă pentru un ideal îndepărtat, progresul în lumea reală nu e niciodată constant, e cu accelerări, decelerări, stagnări, uneori şi cu întoarceri din drum. Ca şi în cazul curentului electric, nu contează încotro se duce un singur electron şi cât de repede, contează ca media vitezelor tuturor electronilor să fie în direcţia cea bună.
Adrian
30 iunie 2010Si tu cum te auto-motivezi? Ce te face fericit?
What keeps you going? 🙂
donjoe
1 iulie 2010Eee, deja devine prea personală discuţia. 🙂
Plus că vreau să rămână pagina într-un ton pozitiv, aşa că mai bine nu răspund. 😛
bogdana
26 ianuarie 2011ai atins niste puncte sensibile dar……………..
de ce ai inceput cu monologul unei femei? esti misogin?????????????? 🙂 🙂 🙂 glumeam…
pari prea inteligent pt misoginism.
Adrian
26 ianuarie 2011Cred ca am scris destul despre femei ca sa nu mai fiu considerat misogin. 🙂
bogdana
26 ianuarie 2011inteleptul grec bias cand a luat foc cetatea in care locuia si-a luat bastonul si se grabea sa plece cat mai repede. ceilalti care se chinuiau sa-si incarce carele cu … diverse .. l-au intrebat de ce nu a luat nimic cu el
raspunsul: toate ale mele le port cu mine. adica viata, cel mai de pret dar si mintea la care treb sa mai lucram si noi …macar putin
ps-asta o stiam din liceu, nu am aflat-o de la madame udrea :):):)
donjoe
26 ianuarie 2011Ah yes, "Omnia mea mecum porto", one of my favourites. 🙂
monique
23 martie 2011bine spus, bine gandit !
felicitari !