Invatand democratia

In mai 1990 eram la sfarsitul clasei a doua; tocmai aveau loc primele alegeri prezidentiale post-revolutionare. Invatatoarea ne-a intrebat cu cine voteaza parintii nostri. Nu incerca sa ne influenteze in vreun fel, era un exercitiu de democratie, tocmai ne explicase cum are loc procesul electoral. Dintr-o clasa de peste 30 de elevi, 6 au declarat ca-l sustin pe Radu Campeanu si doar 2 pe Ion Ratiu, restul erau toti cu Ion Iliescu.

Eu si un coleg eram cei doi care sustineam liderul taranist; cand ne-am ridicat in picioare, ceilalti colegi au izbucnit in ras si au inceput sa faca misto de noi. Invatatoarea le-a explicat ca nu este o reactie normala, ca intr-o tara occidentala toate optiunile sunt respectate. Morala lectiei era de fapt sa tolerezi diversitatea de opinii, sa nu tranformi decizia majoritatii intr-o dictatura.

Ma intreb daca romanii au invatat dupa 20 de ani aceasta lectie.

La cum se poarta cetatenii de rand, nu s-ar zice. Succesul pe care il mai are si azi populismul la noi e dezamagitor. Spiritul de turma a ramas intact, n-a disparut odata cu comunismul, s-au schimbat doar ideile preconcepute si metodele de manipulare in masa.

Economia e doar cu putin peste nivelul din 1989, in conditiile in care diferentele de venit intre grupuri sociale sunt mult mai mari, 2 milioane de romani lucreaza in Europa, nu mai producem aproape nimic si am acumulat datorii uriase; democratia e subreda, au trecut cele doua decenii a lui Brucan si poporul pune botul la tot ce aude la televizor sau viseaza venirea la putere a unui despot luminat.

Si atunci… ce mai poti astepta?

Ne vom schimba cu adevarat doar cand vom iesi in strada sa cerem libertate, nu bani de la stat. Pana atunci, cu 2 mici si-o bere se poate anestezia orice urma de constiinta civica.