A murit bloggingul? Mai are sens să fii blogger azi? Îmi pun și eu întrebarea asta, la 15 ani de când am început acest blog.
În urmă cu un deceniu, bloggeri erau foarte apreciați. Era o adevărată modă să-ți faci blog, astfel că au apărut foarte multe. Însă odată cu apariția rețelelor sociale și ale streamingului video de pe net, nișa a decăzut. Probabil 99% din blogurile create atunci ori au fost șterse, ori sunt inactive de mult timp.
Cei care-și făceau blog atunci au trecut pe alte platforme. Pe Facebook se publică postări scurte cu subiecte superficiale, dar sunt unii care-l folosesc și pentru articole mai de substanță – deși compania descurajează acum acele Notes pe care le avea inițial, separate de postările simple.
Pe Instagram au trecut pasionații de fotografie, persoanele pentru care contează imaginea mai presus de orice, unele companii și majoritatea adolescenților. Pe Linkedin s-au dus corporatiștii, iar pe Twitter cei care lucrează cu Statele Unite, unde e popular site-ul.
Pe Youtube, bloggerii au devenit vloggeri, conținutul text a fost înlocuit cu conținut video. Unii chiar au păstrat ambele forme de exprimare și le-au legat între ele. Însă clipurile video par să fie mult mai accesibile pentru public, oamenii nu prea au chef să citească texte lungi. Sau cel puțin așa se spune.
Însă statisticile mai arată ceva interesant. Domeniul bloggingului, la fel ca cel al presei online, s-a consolidat, în sensul că au dispărut foarte multe site-uri, dar cele care au rămas oferă conținut de mai bună calitate. Lăsăm la o partea nișa tabloidelor, care are cu totul alte reguli.
Pentru cei care vor să scrie articole azi, veștile nu sunt chiar atât de rele cum par. Cu condiția însă să fie dispuși să muncească din greu. Când domeniul era la început, era ușor să ai succes, orice proastioare erau citite de cineva, pentru că exista public suficent. Azi însă nu mai merge așa.
Când am început să scriu pe acest site, se zicea că trebuie să creezi texte scurte și ușurele, pentru că oamenii n-au răbdare să citească articole lungi. Iar ascensiunea site-urilor de socializare părea să confirme această tendință. În fond, postările de pe Facebook sunt destul de scurte, iar cele de pe Twitter chiar extrem de scurte.
Însă s-a întâmplat ceva interesant. Oamenii care caută informații pe net și sunt dispuși să citească materiale de substanță nu vor neapărat ca ele să fie scurte. Și nici motoarele de căutare nu favorizează textele scurte. O analiză recentă arată că cele mai populare postări au aproximativ 2500 de cuvinte – adică cam 5 pagini de Word!
Câți bloggeri au răbdare să facă o analiză serioasă a unui subiect și apoi să scrie atât de multe ore pentru o singură postare? Nu mulți. Doar cei care au succes și azi. În plus, astfel de texte exhaustive sunt bine poziționate pe Google, deoarece un factor important pentru SEO este valoarea unui material pentru cititori.
Bloggerii buni au răbdare să studieze ce cuvinte cheie ar fi bine să apară în titlu și în articol. Ei nu se bazează prea mult pe Facebook sau alte social networks, pentru că scopul principal al acestora este să țină utilizatorul pe site-ul propriu, nu să-l trimită pe unul din afară.
Începătorii renunță destul de repede, când își dau seama că este mult mai greu să faci bani dintr-un blog decât credeau. Avansații câștigă mai mult din vânzarea propriilor produse sau din colaborări cu companii pe care le promovează, nu se bazează pe reclamele AdSense.
Multă lume neglijează și ideea de a combina diferite tipuri de media și de interacțiune cu publicul. De exemplu, mulți bloggeri profesioniști au atât un site cu articole cât și un podcast și un vlog. În plus, ei nu se limitează la texte proprii, ci publică interviuri, studii de caz, guest posts și materiale scrise de alții pentru care plătesc.
Abonații contează foarte mult pentru un blog, dar asta se întâmpla și în trecut. În schimb, de când cu noile reguli GDPR, a devenit mai complicată colectarea adreselor de mail ale vizitatorilor, care ajută mult traficul prin trimiterea de newslettere. Încă ceva care nu s-a schimbat: și azi e mai bine să ai o nișă clară decât un blog generalist.
Domeniul s-a stabilizat în ultimii ani. Deși e tot mai greu să obții gratuit trafic dinspre rețelele sociale, nu scade numărul total al cititorilor și nici traficul care vine din căutările Google. Practic acum singura provocare e competiția cu ceilalți bloggeri.
Nu este ușor să începi un blog acum, însă nu e nici un moment de dezastru absolut. Nu a dispărut domeniul, piața există, iar în vest sunt oameni care fac sume mari din blogging, chiar și peste 50.000 $ pe lună. Desigur, poți să scrii pe blog și din pasiune, fără să te concentrezi pe monetizare.
Concluzia ar fi că nu poți da un răspuns clar cuiva care vrea să scrie pe blog acum. Depinde cât timp este dispus să investească și care e obiectivul final. Dacă o face doar de plăcere, nu prea contează rezultatele, poate să posteze sporadic ce are chef. Dacă vrea să câștige ceva din asta, e nevoie de consecvență și seriozitate, de mult timp alocat pentru a crea și promova materiale de calitate, precum și de multă răbdare, pentru că rezultatele vor veni doar mai târziu.