Când apari pe această lume, eşti un recipient gol, gata să fie umplut cu informaţii, experienţe şi emoţii. Te naşti pentru a explora universul şi eşti liber de orice constrângere. Pentru câteva clipe doar…
Ceea ce nu ştiai în acele prime momente este că soarta ta a fost deja hotărâtă, nu de ursitoare sau de astre, ci de către cei din jurul tău, în special de părinţi. Ei ţi-au planificat deja întreaga existenţă, ştiu ce este mai bine pentru tine şi te vor îndruma pe această cale. Au făcut o reţetă pentru tine, pe care dacă o urmezi vei ajunge ca ei. Nu sunt fericiţi, dar sunt convinşi că tu vei fi mulţumit dacă vei urma întocmai calea pe care şi ei au parcurs-o.
În fond, ei nici nu cred că ar putea exista o altă cale. Trebuie să fii un om normal, în rând cu lumea! Este un imperativ social pe care părinţii ţi-l insuflă din fragedă pruncie, fără a-ţi da explicaţii raţionale. Accepţi (măcar o perioadă) această axiomă, înţelegând în cele din urmă că ei nu îţi pot oferi o explicaţie raţională, deoarece nu există una. E vorba doar de obişnuinţă şi conformism, derivate din teamă.
Da, părinţilor tăi le-a fost frică să fie diferiţi şi au făcut aceeaşi alegere şi pentru tine. Sunt conştienţi că nu vei avea o existenţă spectaculoasă, dar principala lor dorinţă este siguranţa ta, astfel că au ales dulcea rutină şi blazare în locul aventurii şi împlinirii. Au ales ca tu să fii nefericit alături de ei, decât să rişti obţinerea unor satisfacţii şi realizări care te-ar îndepărta de ei şi te-ar scoate din rândul oamenilor normali.
Cum văd rudele tale viaţa ta? Reţeta clasică presupune: să fii un copil cuminte (care acceptă învăţăturile fără a pune prea multe întrebări şi îşi reprimă creativitatea); să mergi la şcoală şi să înveţi ceea ce sistemul îţi bagă pe gât, fără a devia în lecturi şi grupuri controversate; să îţi găseşti o slujbă bună şi sigură (preferabil la o companie mare, ideal la stat), chiar dacă este prost plătită; să te căsătoreşti după terminarea facultăţii, pentru a fi un familist normal; să faci copii la scurt timp după nuntă, pentru a-ţi face părinţii fericiţi; să-ţi creşti copiii, să-ţi păstrezi slujba, să ai o viaţă normală cu o vacanţă pe an, cu goana zilnică între job şi televizor, început de obezitate şi antidepresive; să te pensionezi şi să te închizi în casă, aşteptând să mori, nu înainte de a transmite virusul (reţeta de succes) viitoarei generaţii de victime.
Orice ieşire din tipare creează panică şi indignare. Parinţii vor spune că ai luat-o pe căi greşite, rudele vor comenta nemulţumite, colegii şi vecinii te vor privi cu suspiciune şi te vor izola, ba chiar unii prieteni îţi vor reproşa nesimţirea de a nu le împartăşi mediocritatea. Ei vor reîncerca pe toate căile să te readucă în matca firească, de la rugăminţi şi sfaturi până la şantaj emoţional şi ameninţări. Doar ei îţi vor doar binele şi tu eşti un nerecunoscător, nu?!
Dacă totuşi rezişti, faci parte dintr-o mică minoritate. Dacă ieşi din înfruntare cu psihicul întreg, aparţii chiar uneia mai mică. Dar când ajungi la capătul tunelului, vei vedea în sfârşit lumina libertăţii. Vei găsi cărarea fără de sfârşit, cu un indicator mare pe care scrie „căutarea fericirii”. Drumul tău poate începe, iar viaţa ta nu va mai fi niciodată la fel. Nu există cale de întoarcere, odată ce ai ales eliberarea de iluzii şi norme.
Ce-ţi rămâne de făcut? Ieşi din sistem. Refuză reţeta oferită de alţii şi gândeşte la fiecare pas ce îţi doreşti cu adevărat şi ce este mai bine pentru tine. Informează-te mereu, învaţă lucruri noi la orice vârstă şi în orice situaţie, nu te resemna niciodată. Îţi poţi schimba viaţa chiar şi în cele mai nefavorabile condiţii. Stabileşte-ţi obiectivele şi principiile, imaginează-ţi unde vrei să ajungi şi concepe un plan realist pentru a-ţi realiza scopurile.
Nu poţi schimba nimic peste noapte. O modificare profundă a felului în care trăieşti durează ani întregi şi survine doar după ce eşti deja pregătit, după ce ţi-ai schimbat modul de a gândi şi relaţiile cu cei din jurul tau. Nu trebuie să te izolezi, nu aceasta este soluţia, ci doar să fii ferm în deciziile tale, să nu laşi alte persoane (oricât ar fi de apropiate) să hotărască în locul tău ce este bine pentru tine.
Toţi căutăm de fapt fericirea, chiar dacă îi punem alte denumiri. Iar noi suntem singurii care putem şti cu adevărat ce ne face fericiţi. Integrarea în rândul turmei poate oferi fericire numai unei oi. O fiinţă umană are alte aspiraţii şi nu se poate mulţumi numai cu atât. Drumul spre împlinire începe cu conştientizarea ego-ului tău, continuă cu responsabilizarea ta şi devine lin în momentul în care faci pace cu lumea şi îţi găseşti echilibrul.
Mirela
26 ianuarie 2011si ce ar trebui sa isi doreasca parintii? un copil care nu studiaza ca nu are chemare, nu munceste ca ii ingradeste libertatea, sta toata ziua in baruri si chefuieste cu prietenii, ajunge la 40-50 ani fara bani, fara o familie , fara copii si fara nici un rost si isi da seama ca in viata lui nu a produs nimic. ca vrei sa fii divers de altii inteleg dar din pacate in natura toate evolueaza intr-un singur sens. poti sa traiesti clipa , sa fii liber si sa iesi din tipare, am cunoscut persoane cu mentalitatea asta dar crede-ma, absolut toti au avut un sfarsit de viata foarte urat, singuri, fara bani, fara prieteni, cu o gasca de rude indepartate hraparetze ahtiate sa acapareze ce a mai ramas de mostenit. stii cum e, mai devreme sau mai tarziu vine scadenta. si atunci varianta de a fi un om normal e probabil varianta cea mai adecvata existentei noastre. ca nu e o varianta perfecta, e drept dar…tu care te consideri un om liber si care nu ai treaba cu tiparele, poti sa zici cu mana pe inima ca esti pe deplin fericit?
Adrian
26 ianuarie 2011Tu gandesti in extreme. N-ai inteles ce vroiam sa zic cu acest text. Sa fii un ratat nu este singura alternativa la "reteta clasica"! Poti studia ce vrei tu, poti lucra ceea ce te pasioneaza, poti sa ai firma ta, poti sa te casatoresti (sau nu) si poti face copii (sau nu) la orice varsta… Iar eu nu vroiam sa ma dau ca exemplu personal si sper ca nici tu nu vrei sa te dai pe tine.
Mirela
26 ianuarie 2011nu domnule, tu esti cel care gandeste in extreme si critca ceea ce probabil nu intelege. nu am zis ca prietena mea a fost o ratata, a fost o mare doamna care in viata ei a fost independenta si a facut ceea ce a vrut. am zis doar ca la final a platit cu varf si indesat , ca la batranete s-a trezit singura, neputincioasa si saraca. si faptul ca a avut o viata frumoasa si plina de aventuri nu o mai incalzea. eu zic doar ca reteta clasica e cea care iti asigura o viata confortabila pe toata durata ei. vrei sa mergi la extreme…. e alegerea ta. si inca ceva, pentru toate in viata exista o varsta, nu mai poti lucra la 50 ca la 20 pentru ca fizicul incepe sa scartzaie, nu te mai casatoresti la 50 ca la 20 pentru ca devii exigent si cu prea multe tabieturi, iar la 50 daca faci copii arati ca bunicul cu nepotul.. deci eu cred ca in viata toate merg intr-o singura directie si ca poti sa jonglezi cu viata da pana la un punct. si daca vrei sa ne dam de exemplu personal…cu placere…..incepe tu 😀
Razvan
9 februarie 2011Asta e "The romanian dream'. Sa-ti iei nevasta, sa faci copil si sa stai la casa ta. Este foarte greu sa le schimbi aceasta mentalitate de popor inapoiat si crestin. Sunt obisnuiti sa le fie condusa viata si sa le fie luate deciziile de altcineva in locul lor.
Nu zic ca nu trebuie sa faci acele lucruri – nevasta, copilul si casa – caci este un lucru normal dar sa nu te limitezi la asta.
Adrian
22 februarie 2011De acord cu tine! Desi cred ca vroiai sa zici 180 de grade. 🙂