Stiti care e cea mai mare problema a romanilor?

Lipsa de responsabilitate individuala!

Imi imaginez ca o mare parte dintre cititorii acestui text au formulat cu totul alt raspuns dupa ce au citit titlul. Si eu as fi formulat un alt raspuns pana nu demult. Dar pe masura ce timpul trecea si gaseam noi si noi raspunsuri (pentru ca problema asta m-a macinat mult timp si sunt convins ca nu doar pe mine), am ajuns la concluzia ca exista un numitor comun, ca sunt false solutii care ascund adevarul.

Exista raspunsuri mult mai usor de acceptat, cum ar fi: noi romanii am avut un destin istoric nefericit, nu am fost lasati sa ne dezvoltam, avem lideri prosti, avem gene balcanice/latine etc. Toate astea insa sunt doar scuze pentru a proiecta undeva in exterior vina si a nu ne asuma raspunderea, pentru a putea sustine in continuare ca noi nu avem ce face, nu putem schimba nimic, soarta ne-a fost deja hotarata in alta parte.

Dar astea sunt prostii! Sunt doar niste justificari ale ratarii. Invingatorii cauta solutii pentru a castiga, nu motive pentru care au pierdut. Cand sistemul e impotriva ta, solutia e sa schimbi sistemul, nu sa te resemnezi!

Relativ recent mi-am dat seama ca marea problema a noastra este lipsa responsabilitatii individuale! Socant de-a dreptul: noi romanii nu suntem deloc speciali in privinta asta, multe alte poporare au acest defect in mentalul colectiv. Odata ce ai constientizat acest adevar, orice scuza penibila legata de contextul istoric sau specificul national devine irelevanta. O schimbare in bine depinde doar de noi.

Probabil ca nu ma credeti. Ganditi-va insa la numeroasele probleme ale Romaniei: nu au ele toate o cauza care pleaca din deficitul de raspundere, iresponsabilitatea unor persoane cu pozitii importante in societate si complacerea populatiei intr-un dulce colectivism lipsit de perspective?

In comunism totul era „la comun”; adica: al tuturor si al nimanui. Toti furam, pentru ca aveam senzatia ca furam de la stat, iar statul era o notiune abstracta, nu simteam ca facem parte si noi din acest stat si ca ne furam o particica din propria avutie. Dupa schimbarea de la sfarsitul anului 1989, desi teoretic am ales calea economiei de piata, de fapt tentatia colectivismului a ramas. Revolutia a avut justificari economice, nu politice, cum au crezut unii. Noua romanilor ne placea sistemul dinainte, unde statul ne oferea tot ce aveam nevoie pe tot parcursul vietii, fara sa ne forteze sa facem eforturi prea mari, sa gandim sau sa muncim ceva mai mult. Ne-am revoltat doar pentru ca nu prea se mai gaseau alimente si nu aveam caldura iarna… dar comunismul s-a mulat foarte bine pe mentalitatea romaneasca, cu fondul ei profund fatalist, mioritic si fanariot.

Dupa 1990, cand au inceput sa apara responsabilitatile, au inceput si grevele, si nemultumirile, si regretele… Noi romanii vrem sa traim mai bine, dar sa nu facem nimic pentru asta, daca s-ar putea sa vina cineva din afara sa ne construiasca o tara mai buna, iar cand e gata sa stam doar in niste birouri, sa invartim hartii si sa traim ca nemtii. Dar asta nu se poate. Capitalismul se bazeaza pe initiativa si raspunderea personala.

Nu ne plac conducatorii; ii consideram corupti si credem ca nu-i meritam. Dar nu noi i-am ales? Nu sunt ei „pe chipul si asemanarea noastra”? De ce atat de multi romani care erau bine vazuti au inceput sa fie detastati dupa ce au intrat in politica? Am spus-o si o repet: clasa politica actuala este exact ceea ce poporul roman poate produce si il reprezinta foarte bine.

Politicienii sunt populisti si demagogi, dar fac asta pentru ca doar in acest fel pot castiga voturile cetatenilor, pentru ca noi asta vrem, ii votam „sa ne dea”, nu sa ne puna la munca, astfel ca nu avem dreptul sa ne plangem, primim exact ceea ce meritam!

As vrea sa vad si eu o manifestatie de strada in care oamenii sa ceara mai multe drepturi personale, taxe mai mici, mai multa libertate economica, mai putina birocratie! Dar nu vedem decat miscari populare in care romanii cer ca statul sa le dea… sa le tot dea… sub diferite forme: pensii, salarii, bonuri de masa, sporuri, ajutoare sociale si multe altele… Dar nu isi pun problema de unde vin acei bani! Statul e pe post de magician care scoate miliardele de euro din palarie si le da populatiei, iar cand refuza e din cauza ca politicienii sunt rai si nu se gandesc la bietii oameni.

Multe insistutii romanesti sunt angrenate in acest joc perfid. Presa ii incurajeaza pe oameni, sporind demagogia politicienilor, pentru ca asta face rating, sa fii de partea amaratilor fara sa le ceri niciodata socoteala. Biserica o duce foarte bine in acest mediu social, cultiva fatalismul, incurajeaza lipsa initiativei si promite doar salvari divine in viata de apoi, conditionate de niste mici donatii materiale acum.

Romanii nu isi fac asigurare, pentru ca statul ii va despagubi cand vine inundatia. Romanii vor un job prost platit dar sigur, pentru ca le e frica sa intre in competitie cu altii pe piata muncii. Romanii nu au curajul sa isi inceapa propria afacere, fiind convinsi ca doar cei care fura pot castiga. Romanii critica sistemul de invatamant, sunt constienti ca nu are rezultate, dar nu invata aproape nimic singuri. Romanii sunt scarbiti de mizeria din jurul lor, dar nu pun mana sa curete, pentru ca nu e ograda lor. Romanii dau vina pe rusi, pe unguri, pe americani, pe evrei, pentru situatia tarii, dar niciodata pe ei insisi. Romanii s-au saturat de democratie pentru ca e scump salamul si vor un dictator care sa le spuna ce sa faca si sa le dea paine, mici si bere gratis. Exemplele pot continua.

Daca cineva indrazneste sa spuna ceva despre responsabilitatea individuala, este repede condamnat ca fiind un egoist care nu se gandeste la binele oamenilor, la suferintele semenilor sai, ci doreste doar propria inavutire. Ce mai conteaza ca pe termen lung am duce-o cu totii mai bine daca ne-am asuma raspunderea pentru faptele noastre! Sistemul nu poate fi schimbat printr-o revolutie, pentru ca majoritatea populatiei nu vrea acest lucru. O schimbare profunda poate veni doar dupa ce modul nostru de gandire va fi modificat, dupa ce se va crea un curent favorabil de opinie in acest sens, o masa critica de oameni responsabili care sa-i incurajeze pe ceilalti sa le urmeze exemplul.

Deocamdata insa e foarte greu sa faci asta chiar si la nivel personal. Esti descurajat peste tot: in familie ti se spune sa nu mai muncesti atata ca oricum n-are rost, la scoala esti premiat daca inveti prostii si nu daca esti creativ, la slujba ti se descurajeaza initiativele si ti se cultiva conformismul, biserica iti spune ca degeaba te strofoci, poti schimba ceva doar prin rugaciune, televiziunile iti arata personaje care sunt cauzele tuturor relelor si de care trebuie sa scapam pentru a o duce mai bine, prietenii rad de tine cand incerci sa construiesti ceva de unul singur fara sa faci compromisuri si te demotiveaza la fiecare pas…

Trebuie totusi sa incepem de undeva. Chiar si intr-u mediu atat de ostil ca cel romanesc, persoanele care isi doresc cu adevarat sa isi urmeze un vis vor reusi, trecand peste multe obstacole, mai multe decat in state occidentale, dar in final vor reusi, iar cand suficient de multi vor avea un set de principii bazate pe libertate si responsabilitate, atunci va incepe si Romania sa se schimbe.

Nu pot sa spun ca sunt un exemplu in acest sens; am facut foarte multe greseli si compromisuri, am renuntat de multe ori, m-am complacut in apatie si am renuntat la idei si proiecte din lipsa de vointa. Sunt un roman si eu. Dar vreau sa ma schimb. Am luat-o pe acest drum si nimic nu ma poate opri. Incerc zi de zi, in fiecare domeniu al vietii mele, sa fiu mai responsabil, sa fiu etic, sa fiu mai perseverent. Primesc zi de zi feedback negativ de la oameni care s-au obisnuit cu actuala stare de lucruri. Dar nu ma vor face sa renunt. Iar calatoria aceasta nu are un punct final: intotdeauna poti fi mai bun. Pe masura ce inaintezi pe aceasta cale rezultatele se vor vedea. Este ceea ce Thomas Jefferson numea „the pursuit of happiness”.