Zău că nu ascult manele!

Manelele au început să fie la modă pe la sfârşitul anilor ’90, când eu eram la liceu. Nu mi-au plăcut de la început, deşi o parte din colegii mei le ascultau, mai ales la chefuri. A trecut mai mult de un deceniu şi opinia mea nu s-a schimbat.

Manelele sunt o combinaţie nereuşită de muzică lăutărească şi populară, cu influenţe balcanice şi orientale, cu foarte multe vulgarităţi, cu versuri cretine şi coloană sonoră furată de cele mai multe ori de la trupe din alte genuri muzicale.

Încerc să nu judec persoanele care ascultă manele; nu întotdeauna reuşesc. Da, mi se formează instinctiv o prejudecată faţă de un manelist, dar mă abţin să-l condamn deschis, în fond lipsa educaţiei nu e în totalitate vina lui, îmi inspiră mai degrabă milă decât dezgust.

Ceea ce mă enervează însă este replica „toţi ascultă manele, unii doar nu recunosc”. Mă refer la rânjetul acela plin de compătimire pe care îl primesc câteodată când spun cuiva că nu ascult aşa ceva şi îmi zice „lasă că ştiu eu că şi tu asculţi la câte un chef, toţi ascultăm după ce bem, sunt bune pentru dansat”.

Nu frate, eu chiar nu ascult! E greu de crezut? Nu-mi plac nici beat, nici treaz, nici la chef şi nici acasă, nici pe stradă şi nici în maşină. De ce trebuie oare să credeţi că, dacă voi sunteţi ipocriţi şi din ruşine susţineţi că nu vă plac, aş fi şi eu la fel?

Nu am ascultat mai mult de 10-20 de manele în ultimii 10 ani, iar astea am fost forţat să le aud, prin taxiuri, prin localuri, pe la petreceri unde nu puteam schimba muzica. Pot dansa şi fără manele. Pot aborda o femeie şi fără manele. Pot face sex şi fără manele. Nu aş suferi absolut deloc dacă mâine ar dispărea complet toate manelele. Zău.

Dacă pentru voi e altfel, îmi pare rău. Dar fiecare cu gusturile lui. Românii au expresia „nu haina face pe om”. Dar dacă întâlneşti o persoană cu haine rupte şi murdare (un „homeless”) care te opreşte pe stradă, poţi să juri că nu ai niciun fel de idei preconcepute în privinţa lui? Cam aşa e şi cu muzica…