Care este religia adevărată?

Dacă întrebi un om religios de ce crede în religia sa, de cele mai multe ori îţi va răspunde sigur pe el: pentru că este cea adevărată! Fiind învăţat de mic acest lucru, îi este greu să privească situaţia din afară, să-şi dea seama că de fapt credinţa este doar o loterie.

Cum adică, o loterie?! Cu siguranţă credinciosul este şocat şi enervat de această afirmaţie. Însă ceea ce spun eu este foarte logic: e voba de loteria naşterii. Dacă te-ai născut într-o familie creştină, vei deveni creştin. Dacă părinţii tăi erau musulmani, vei deveni şi tu musulman. Acelaşi lucru este valabil pentru toate celelalte credinţe şi chiar pentru necredinţă: copiii ateilor tind să fie şi ei atei.

Este mic procentul persoanelor care-şi schimbă religia în timpul vieţii sau renunţă la ea. În unele zone se apropie chiar de zero – de exemplu, în multe ţări islamice acest lucru se pedepseşte cu moartea, astfel că motivaţia de a-ţi păstra (cel puţin oficial) convingerile este destul de mare.

Câţi bebeluşi refuză însă să fie botezaţi, pentru că nu le convine religia părinţilor? Stupidă întrebare, nu? La vârsta aceea nu ai discernământ şi nici vreo posibilitate de a te opune voinţei părinţilor. Astfel, religia nu ţi-ai ales-o tu pentru că ar fi cea adevărată, ci au ales-o părinţii pentru tine, te-au obligat s-o accepţi şi apoi s-au străduit timp de mai mulţi ani să te convingă că este decizia corectă.

Motivele lor sunt la fel de bune ca cele pentru care susţii echipa de fotbal locală sau îţi alegi berea preferată. Ba în ultimul caz s-ar putea chiar să ai nişte argumente raţionale. Mai degrabă credinţa e ca o companie de stat ce are un monopol – de exemplu, poţi expedia un plic cu orice companie vrei, cât timp e Poşta Română. Sau dacă vreţi un exemplu clasic, să luăm un citat din Henry Ford: poţi alege orice culoare pentru maşina ta, cât timp este vorba de negru.

Ceea ce încerc să spun este că foarte puţini credincioşi şi-au pus problema de ce aparţin religiei lor, ea le-a fost impusă de părinţi şi au urmat-o inerţial, fără să se întrebe dacă există în spate nişte motive serioase sau este vorba doar de obiceiul locului şi de obişnuinţă. Să-ţi pui întrebări este periculos, sunt şanse mari să descoperi că „împăratul este gol”, că convingerile tale sunt o carcasă lipsită de conţinut, iar edificiul se va nărui şi vei fi forţat să alegi raţional.

Este mult mai comod să urmezi o rutină decât să te gândeşti la acţiunile tale. A-ţi pune astfel de întrebări fundamentale este necesar, dar incomod, îţi va afecta relaţia cu cei apropiaţi şi te va face să-ţi reevaluezi şi alte convingeri pe care le aveai fără un fundament logic. Te va face însă mai puternic şi mai liber!

Majoritatea creştinilor nu au citit nici măcar Biblia, cu atât mai puţin cărţile altor credinţe sau cărţi critice la adresa religiei. Studiul istoriei religiei, a credinţelor comparate şi a scepticismului ajută foarte mult. Dacă în urma acestei analize îţi păstrezi religia, atunci poţi spune cu adevărat că eşti un credincios puternic!

Majoritatea oamenilor credincioşi cred că religia lor este universală. Au acestă percepţie din cauză că, de cele mai multe ori, sunt majoritari în zona unde locuiesc. Le e greu să-şi imagineze că în alte părţi ale lumii ideile lor ar fi luate în râs. Zonele multiculturale sunt mai avantajate, existând aici mai multă toleranţă şi relativizare, astfel că riscul de extremism este mai mic.

Să luam exemplul ortodocşilor români. Ei sunt convinşi că au găsit calea adevărată, că numai ei au înţeles corect ce vroia să le transmită Dumnezeu. Însă statistic vorbind, şansele să aibă dreptate sunt cam mici. Doar 31,5% din populaţia planetei este formată din creştini. Dar creştinismul are peste 30.000 de secte (interpretări), iar ortodoxia este doar una dintre ele. Doar aproximativ 4% din oamenii de pe Pământ sunt ortodocşi.

Cam puţin pentru o religie care pretinde că e universală. Să fie toţi ceilalţi 96% nişte idioţi? Când ortodoxul român face mişto de „sectanţi” şi spune că nu înţelege de ce nu urmează şi ei credinţa majorităţii, ar trebui să se gândească de două ori, deoarece la nivel global şi el face parte dintr-o minoritate.

Toate religiile sunt minoritare şi niciuna nu are şanse să adune sub cupola ei majoritatea pământenilor. De fapt, este una, doar că nu e religie: procentul ateilor creşte de la an la an, pe când religiile stagnează. Pe măsură ce oamenii au tot mai uşor acces la informaţie şi nu mai pot fi manipulaţi de familie sau de state dictatoriale, ajung să renunţe şi la vechile mituri.

În Grecia şi Roma antica, 100% din populaţie credea în vechii zei. Sigur, erau câţiva filosofi răzvrătiţi, dar ei n-au avut mare influenţă în acea perioadă. Peste doar câteva secole, aceste religii au dispărut cu totul. Este o iluzie să crezi că dacă azi eşti majoritar undeva, vei fi astfel pentru totdeauna. La fel cum este o iluzie să crezi că ceea ce ţi-au spus părinţii este adevărat, doar pentru că toţi vecinii tăi cred asta.

Şi oamenii mari cred în poveşti. Unele sunt drăguţe şi inofensive, cum este cea despre Moş Crăciun. Altele pot lăsa în urmă foarte mult rău, cum sunt fascismul şi comunismul. Religia are un palmares amestecat: pentru unii a adus linişte sufletească şi norme morale necesare, pe alţii însă i-a transformat în nebuni gata să omoare pentru convingerile lor.

Umanitatea este însă mai presus de orice ideologie. Toţi putem fi morali, fără să credem în zei, în lideri autoritari, în sisteme politice, în entităţi abstracte. Ne naştem cu religia adevărată: umanismul. Suntem însă îndoctrinaţi de mici să credem poveşti scrise de alţii, care le servesc lor interesele. Depinde doar de noi să ne eliberăm, să fim puternici şi buni.