Schimbarea face parte din viata noastra. Nu are rost sa ne opunem: ar insemna doar ca ne taiem singuri craca de sub picioare. Darwin spunea: “Nu cel mai puternic supravietuieste, nici cel mai inteligent, ci cel care se adapteaza cel mai bine la schimbare”. Cred ca ideea asta e valabila si la nivel personal, dar si pentru organizatii sau chiar state.
Negarea schimbarii, rezistenta la schimbare, ocolirea ei sub diverse forme (numite pompos “conservatorism”) nu face decat sa amane inevitabilul si sa scada capacitatea subiectului de a rezista in viitor. Pentru ca totul este un joc (o competitie), chiar si in cele mai morale si mai progresiste structuri umane este valabil acest lucru. Daca intelegem asta, facem un mare pas inainte spre a pricepe ce inseamna evolutia (un sir de schimbari determinate de mediu).
Evolutia in natura este amorala; nu exista schimbari “in bine” sau “in rau” in acel caz, ci doar adaptari la context, absolut necesare pentru supravietuire. In cazul oamenilor, ratiunea discerne intre aceste extreme, determina schimbari intr-o anumita directie – care poate fi chiar contrara necesitatilor obiective si deci cu implicatii negative. Paradoxal deci, gandirea, desi este produsul cel mai avansat al evolutiei, poate genera comportamente gresite (in sensul de “contrare adaptarii”).
Cum ne putem schimba? Sa presupunem ca am trecut de prima faza – cea a constientizarii – si acum vrem sa ne stabilim niste obiective clare (adica “targeturi” si “deadline-uri” in limbaj corporatist). Vrem asta, nu? Altfel, ne hotaram periodic ca schimbam ceva la noi doar pentru a ne complace iar si iar in aceeasi stare dezolanta…
Unii spun ca schimbarea treptata e cea mai buna. Fara socuri, fara stres prea mare, lasandu-ne timp sa ne obisnuim cu noul. In fond, si in natura se intampla asa; cel putin in aparenta – “treptat” inseamna acolo milioane de ani, pe cand mediul poate crea socuri de pe o zi pe alta. Cred ca poate functiona in multe cazuri, cu eforturi mari de vointa si multa organizare. De exemplu, cand vrei sa slabesti; e clar ca nu poti slabi 10 kg brusc – sau poti daca iti tai un picior, dar nu e cea mai buna idee. Un regim-soc poate avea efecte secundare foarte nasoale pentru sanatate. Se poate face doar treptat: 1/2 kg pe saptamana de exemplu, timp de 20 saptamani. Asta presupune o dieta echilibrata, in care nu iti refuzi “micile placeri ale vietii”, combinata cu mai multa miscare; secretul e doar controlul, supravegherea stricta, masurarea zilnica a caloriilor si a exercitiilor fizice, si saptamanala a greutatii.
Cealalta metoda este schimbarea radicala – numita si terapia de soc. Avantajul e ca intrerupi brusc un stil de viata si aduci un element nou, greu digerabil la inceput dar cu beneficii mult mai rapide daca este totusi acceptat. In plus, psihologic vorbind, la unele persoane doar asta functioneaza. Se poate aplica de exemplu cand vrei sa renunti la alcool sau tigari. Cred ca e mult mai usor sa te lasi de fumat brusc decat sa reduci zilnic numarul de tigari; psihologic functioneaza mai bine o schimbare totala in acest caz. E greu sa controlezi cate tigari fumezi zilnic, mai ales ca fumatul se asociaza cu anumite stari – plictiseala, nervozitate, tristete, stres – iar daca apar probleme in alte zone ale vietii tale risti sa compensezi prin fumat, incalcand “planul”. In alte cazuri, schimbarea radicala e singura care functioneaza; de exemplu, daca vrei sa te lasi de furat, de un MLM sau un grup religios.
Voi mai scrie pe acest subiect cu exemple concrete din trecutul si prezentul meu. Posibil sa scriu si despre “reforme treptate” vs “terapie de soc” in tranzitia statelor foste comuniste. Poate si ceva despre revenirea din “brainwashing” la cei care se lasa de religie.
La voi ce functioneaza?